„Dacă accesați acum studentie.md aflați cele mai proaspete știri din domeniul educației, utile studenților, absolvenților de licee, dar și absolvenților de facultate.
Vă îndemnăm să aflați ce s-a discutat la ultima ședință a Consiliului Rectorilor, care sunt întrebările adresate de către rectori reprezentantei Ministerului Educației și la ce le-ar prinde bine studenților – autoguvernarea.
Mișcarea civică Tinerii Moldovei ne spun de ce rezultatele studiului privind nevoile studenților din RM este și trebuie perceput ca fiind credibil, pe măsură de optimist pentru unele instituții de învățământ superior și pesimist pentru altele.
Mai vedeți ce istorie comună au tinerii acceptați la 8 cele mai prestigioase universități din lume, de ce este cool să ai profesori străini, care să predea la universitate, dar și cine și cu ce ocazie a invitat la Chișinău studenții care învață artele în 7 țări, să-și prezinte lucrările de licență: spectacole și work-shop-uri artistice.
Complexul Cultural Vatra vine cu o soluție pentru eliminarea cheltuielilor exagerate, pe care tinerii absolvenți le suportă la Balul de absolvire. ”La iarbă verde lucrurile se simplifică, iar dispoziția se amplifică”, spune proprietarul locației și-i îndeamnă pe toți absolvenții facultăților să-și dea întâlnire pe 20 mai la un Festival al tinerilor absolvenți, cu ”întâmpinatul zorilor” și multă voie bună în program.
Până atunci, însă, vă invităm la CRONOGRAF. Noutatea ediției curente, sunt proiecțiile în aer liber. Agenda și adresele utile, la un clic distanță, pe studenție.md.”