Biletele la meciurile selectionatei Moldovei de fotbal contra Serbiei si Irlandei au fost puse in vanzare. De astazi, tichetele pot fi procurate online, iar pretul lor incepe de la 100 de lei.
Ambele meciuri vor avea loc pe stadionul Zimbru, din Chisinau. Astfel, un bilet in tribuna B sau D (dupa poarta) costa 100 de lei, in tribunele A si C – 200 de lei. Pretul tichetelor in lojele VIP variaza intre 500 si 800 de lei.
Selectionata Moldovei va juca cu Serbia, pe 6 octombrie, iar cu Irlanda – pe 9 octombrie. Partidele fac parte din turneul preliminar al Campionatului Mondial din 2018.