ACORD de colaborare dintre România și R. Moldova privind INTERCONECTAREA rețelelor de gaze naturale


Companiile „Transgaz” S.A. (România) și „Vestmoldtransgaz” (R. Moldova), întreprindere creată de Guvernul de la Chișinău ca să asigure transportarea gazelor naturale importate prin intermediul conductei Iași-Ungheni, au semnat astăzi un acord de colaborare în domeniul interconectării de gaze naturale.
Evenimentul a avut loc în cadrul ședinței grupului moldo-român de lucru în domeniul energiei pentru realizarea proiectelor necesare interconectării rețelelor de gaze naturale și energie electrică dintre două state, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Economiei.
Documentul, care a fost semnat de președintele Consiliului de Administrație al „Transgaz”, Ion Sterian, și administratorul „Vestmoldtransgaz”, Iurie Dolghier, stabilește principiile generale de cooperare dintre cei doi operatori de sistem și transport de gaze naturale, în special la compartimentul dezvoltării în continuare a proiectului de interconexiune a sistemelor de gaze naturale dintre România și R. Moldova.
În cadrul ședinței grupului comun, specialiștii din cadrul Ministerul Economiei al R. Moldova, Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri din România și Ministerul Energiei din România au discutat proiectul regulamentului de funcționare a Grupului de coordonare pe domeniul investițional și modul de aprobare a acestuia, aspecte cu privire la finanțarea lucrărilor de proiectare, stabilirea reprezentanței „Transgaz” la Chișinău, etc.
Grupele de specialiști din cadrul grupului mixt sunt conduse de viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, și președintele Departamentului pentru Privatizarea și Administrarea Participațiilor Statului din cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri din România, Mihaela Preda.











































































