Consultări: PLDM l-a propus pe Gaburici. PSRM: „Nu știe unde se vâră”

Consultări: PLDM l-a propus pe Gaburici. PSRM: „Nu știe unde se vâră”

Chiril Gaburici a fost propus oficial de către PLDM pentru funcția de prim-ministru în cadrul consultărilor cu Președintele. Anunțul a fost făcut prin intermediul unui comunicat de presă de instituția prezidențială. Pe lângă PLDM, până în acest moment au avut consultări și PSRM, care a declarat la ieșire că nu susține și că își dorește alegeri anticipate, informează Agora. 

Liberal-democrații nu au făcut declarații pentru presă la ieșirea de la consultări fiind grăbiți spre bustul lui Grigore Vieru, unde avea loc o ceremonie de depunere a florilor.

Socialiștii: Nu știe unde se vâră

La consultările cu președintele din partea PSRM au fost doar Dodon și Greceanîi. Potrivit liderului de partid, Igor Dodon. „Această candidatură nu cunoaște unde se vâră sau nu cunoaște jocul. Probabil va fi sacrificat ca și Leancă în câteva luni. Noi nu avem ce discuta și nu susținem candidatura oligarhilor”

Dodon a declarat că nu vor susține candidaturile și că vor fi în opoziție. Potrivit acestora singura soluție ar fi alegerile anticipate. „L-am prevenit pe Președinte că în cazul în care nu se acceptă candidatura lui Gaburici să dizolve parlamentul”

Dodon a declarat că nu-l cunoaște personal pe candidatul propus de PLDM.

Astăzi președintele urmează să aibă consultări cu Partidul Democrat și Partidul Liberal.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.