21:39:54 14.03.2025
Stiri

Rogozin anunță „mișcări tectonice” în geopolitica europeană și afirmă că R. Moldova are ce „discuta” cu Rusia ca „doi vechi tovarăși”

Politică 05.07.2016 17:00 Vizualizări4859
Rogozin anunță „mișcări tectonice” în geopolitica europeană și afirmă că R. Moldova are ce „discuta” cu Rusia ca „doi vechi tovarăși”

Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, întâlnit astăzi cu huiduieli la Aeroportul Internațional Chișinău, a declarat că „i-a fost dor” de R. Moldova pe care nu a vizitat-o în ultimii doi ani, timp în care au avut loc mai multe „evenimente interesante” care ar putea schimba relațiile dintre Chișinău și Moscova.

„S-au întâmplat multe evenimente interesante, inclusiv decizia privind ieșirea Marii Britanii din UE, ceea ce va duce la mișcări tectonice serioase în marea geopolitică europeană, mișcări legate și de Federația Rusă. De aceea, noi avem despre ce discuta ca vechi și buni tovarăși”, a declarat Dmitri Rogozin, astăzi, la Chișinău, în cadrul unui briefing de presă susținut împreună cu vicepremierul, ministru al Economiei, Octavian Calmâc.

Oficialul rus a salutat ideea elaborării unei „foi de parcurs” în relațiile moldo-ruse care va duce inclusiv la îmbunătățirea schimburilor comerciale dintre Rusia și R. Moldova, afirmând că pe piața rusă există „cerere și tradiție” în ce privește producția moldovenească.

Aceasta ar urma să fie definitivată către luna septembrie a acestui an.

Vicepremierul Octavian Calmâc și-a exprimat speranța că va fi găsit un consens în privința reluării exporturilor moldovenești în Federația Rusă, după embargourile impuse de Rusia acum doi ani, atunci când R. Moldova a semnat Acordul de asociere cu UE.

„În pofida faptului că R. Moldova are semnat Acord cu UE, acesta este complementar celui cu piața CSI. Noi ținem foarte mult la îmbunătățirea relațiilor cu partenerii noștri tradiționali, în special cu Federația Rusă cu care am avut relații prietenești”, a spus ministrul moldovean.

Dmitri Rogozin a anunțat că în această seară va pleca la Tiraspol pentru a se întâlni cu liderii autoproclamați ai regiunii transnistrene, iar mâine va reveni la Chișinău pentru a face bilanțul vizitei și a zbura la Moscova.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte