NOU // Proiect-pilot, implementat de autoritățile capitalei. Ce oportunități au acum locuitorii din Chișinău


Primăria municipiului Chişinău anunţă că, începând de astăzi, 5 iulie, două rute de troleibuz vor circula până la ora 2.00 noaptea.
Este vorba de rutele nr. 24 și nr. 22.
„Patru troleibuze vor circula pe ruta nr. 24, care asigură legătura dintre sectoarele Ciocana – Râşcani – Centru (cartierul Telecentru). De asemenea, patru troleibuze vor circula pe ruta nr. 22, care asigură legătura între sectoarele Botanica – Centru – Buiucani. Troleibuzele vor circula până la ora 02.00 de noapte”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei.
Proiectul-pilot privind circulaţia transportului public pe timp de noapte va fi implementat până pe data de 30 octombrie 2016.







































































