Nu BĂNUIAI cât de dăunător este. Iată cel mai INFECTAT accesoriu


Interiorul poşetelor femeilor conţine mai multe bacterii decât vasul de toaletă. Aceasta este concluzia la care a ajuns un studiu realizat de o echipă de cercetători germani, informează rador.ro
Acest accesoriu atât de preţuit de doamne nu este curăţat şi dezinfectat minuţios. În urma utilizării, frumoasa poşetă poate ajunge să conțină şi până la 10 mii de tipuri diferite de bacterii. Acest număr de bacterii este cu mult mai mare decât cel dintr-un vas de WC murdar.
La rândul lor, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Colorado au stabilit anterior că pe palmele noastre trăiesc circa 4 700 de diverse tipuri de bacterii. Mare parte dintre acestea ajung pe lucrurile pe care le pipăim.
Astfel, atingând în genţile şi interiorul acestora cu mâinile murdare, acestea se infectează.
Specialiştii ne recomandă curăţarea cât de des posibil a acestui accesoriu aparent inofensiv. Aşa cum e și firesc, orice gunoi sau resturi de mâncare trebuie imediat aruncate din geantă. Se recomandă de asemenea spălarea mâinilor înainte de a umbla în poşetă, dar şi după folosirea acesteia.
Specialiştii germani au stabilit şi care sunt cele mai mari focare de infecţie din poşeta unei doamne. Ambalajele vechi de cremă de mâini sunt cele mai murdare lucruri dintr-o geantă.













































































