GEST // Au plecat la muncă peste hotare, dar motivează elevii din satele de baștină. Ce a făcut un grup de migranți la „Ultimul sunet”?


Mai mulți cetățeni ai R. Moldova, plecați la muncă peste hotare, sprijină copiii din satele de baștină cu rezultate excepționale la studii.
Cel puțin 30 de copii din Vorniceni, Telenești, Crihana Veche și Slobozia Mare au primit, ieri, la „Ultimul sunet” burse de merit oferite de migranții originari din aceste localități.
Copiii eminenți au mai beneficiat de cadouri și seturi de peste 400 de cărți trimise de migranții aflați peste hotare, iar cadrele didactice au fost răsplătite cu diplome de recunoștință și seturi de cărți.
Aceste burse și cadouri au fost oferite prin intermediul şi cu suportul Asociațiilor de Băștinași, create recent cu sprijinul PNUD, care au menirea de a contribui la dezvoltarea localităților prin diverse proiecte şi iniţiative, desfăşurate împreună cu autoritățile locale și membrii comunității.
Elevii au fost selectați de băștinași, inclusiv migranții, în comun cu administrațiile instituțiilor de învățământ și reprezentanții autorităţilor locale, fiind luate în considerare atât reușita copiilor la studii, cât și nivelul de vulnerabilitate a familiilor din care provin.
„Este pentru prima dată când reușim să facem așa o sărbătoare cu ocazia sfârșitului de an și să oferim ceva mai mult copiilor care cu adevărat au rezultate frumoase la studii. Astăzi, cu ajutorul băștinașilor plecați, aflați la Chișinău, în Dubai și în Canada, au fost oferite mai multe burse copiilor din liceul din sat. Bursele oferite au variat de la 200 până la 1 500 de lei și vor fi înmânate, trimestrial și anual, în funcţie de tipul acestora”, a declarat Viorica Mamaliga, responsabilă pentru migrație din Primăria Vorniceni, citată de un comunicat de presă al PNUD Moldova.
„Acestea, dar și alte inițiative locale sunt implementate de cel puțin 25 de primării din R. Moldova în comun cu băștinașii, inclusiv migranții, în cadrul Proiectului Migrație și Dezvoltare Locală, care vine cu o nouă abordare în dezvoltarea satelor și orașelor, prin implicarea și mobilizarea băștinașilor plecați din aceste localități”, susține Olesea Cazacu, manager de proiect.
Proiectul Migrație și Dezvoltare Locală (MiDL) este implementat de PNUD Moldova în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova și finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).











































































