FOTO // Petrenco REȚINUT și ÎNCĂTUȘAT pe Aeroportul Internațional Chișinău


Fostul deputat comunist, Grigore Petrenco, a fost reținut și încătușat astăzi pe Aeroportul Internațional Chișinău în timp ce intenționa să urce în avionul de pe ruta Chișinău - Munchen.
Politicianul, care primise permisiunea judecătorilor pentru a efectua o vizită de două zile în Germania, a fost stopat și încătușat de către polițiștii de frontieră, chiar în momentul în care urcase în autobuzul care transporta pasagerii din aeroport spre avion.
Potrivit avocatei Ana Ursachi, Petrenco a fost amenințat cu arma de către un polițist de frontieră, chiar în văzul soției sale.
Petrenco a fost eliberat abia după intervenția avocatei acestuia care a explicat că oamenii legii nu aveau niciun drept să îl rețină din moment ce clientul său avea învoire din partea instanței de judecată pentru a părăsi hotarele R. Moldova.
Amintim că Grigore Petrenco este cercetat penal în stare de libertate pentru organizarea dezordinilor în masă, după ce a participat alături de un grup de persoane la un protest în fața Procuraturii Generale.
foto: jurnal.md










































































