Stiri
rtv.net
Miercurea din Săptămâna Luminată. Vezi CE NU AU VOIE SĂ FACĂ FEMEILE din ce spun preoţii
Știri
27.04.2016
07:47
2214


Miercurea din Săptămâna Luminată poartă numele de Sfânta Mercure. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile nu au voie să muncească, deoarece, potrivit tradiţiei, a munci de „nunta şoarecilor” echivalează cu a aduce rozătoarele în casă şi a te lipsi restul anului de bucate pe masă.
Câteva zile, cele mai importante din Postul Paştelui, ne despart de cea mai mare sărbătoare din Calendarul Ortodox, cea a Învierii Domnului. În această săptămână cu adevărat specială, numită şi Săptămâna Patimilor lui Hristos, credinţă şi obiceiurile creştinilor se întâlnesc.
În Miercurea Mare se săvârșește Taina Sfântului Maslu, amintind de ungerea lui Iisus Hristos cu mir în locuinţa lui Simeon Leprosul din Betania. Tot în această sfânta zi Iisus a fost vândut pe 30 de arginţi.
În Miercurea Mare cei bolnavi şi suferinzi se pot bucura de Taina Sfântului Maslu, taină care este foarte ajutătoare pentru cei pe patul de moarte şi foloseşte la însănătoşirea celor care trebuie să rămână printre noi. În această zi, cei care pot trebuie să ţină post negru. Femeile nu torc şi nu coş, ci spală ferestrele pentru ca lumina să pătrundă în fiecare colţişor al casei în zilele de Paşte.
În unele zone din ţară exista înainte tradiţia ca cei mici să meargă la colindat atunci când se lăsa seara, iar bărbaţii să arunce cenuşă din sobă peste ogor, pentru ca roadele pământului să fie cât mai bogate.
Slujbele specifice Săptămânii Mari sunt Deniile, adevărate roade de pocăinţă pentru creştini. Aceste rânduieli bisericeşti sunt însă şi prilej de manifestare, în paralel, a unor obiceiuri locale mai mult sau mai puţin legate de credinţa adevărată. Nu sunt sacrilegii, dar se îndepărtează de duhul ortodoxiei, neavând valoare religioasă, după cum spun preoţii. Sunt simple obiceiuri perpetuate că tradiţii locale.
Citiți continuarea AICI.
Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
20.04.2025
23:30
233
Zelenski acuză violarea repetată a armistițiului de către Rusia și cere oprirea atacurilor asupra civililor
20.04.2025
22:55
250
Ministrul ceh de externe critică armistițiul de Paște al Rusiei: "O mascare a agresiunii, nu un pas către pace"
20.04.2025
22:02
400
Fox News, confruntată cu critici după ce a numit Kievul parte a Rusiei în timpul slujbei de Înviere
20.04.2025
21:03
397
Putin nu prelungește armistițiul de Paște: Încetarea focului expiră la miezul nopții, anunță Kremlinul
20.04.2025
20:17
319
Tudor Bratu aduce trei medalii de bronz Moldovei la Campionatul European de Haltere
20.04.2025
20:06
457
Avioane britanice, în misiune de interceptare a aeronavelor rusești în apropierea granițelor NATO
20.04.2025
18:39
464
Ucraina și Rusia se acuză de atacuri în Duminica Paștelui, în ciuda unui armistițiu fragil
20.04.2025
13:59
471
Zelenski îndeamnă ucrainenii să nu-și piardă speranța de Paște: „Dumnezeu va avea ziua Sa”
20.04.2025
12:34
675
Explozii în Donețk în ciuda armistițiului de Paște declarat de Kremlin
20.04.2025
11:27
798
Avion Boeing se întoarce în SUA din cauza războiului tarifar dintre Trump și China




















Top stiri
20.04.2025
23:30
224
Zelenski acuză violarea repetată a armistițiului de către Rusia și cere oprirea atacurilor asupra civililor
20.04.2025
22:55
241
Ministrul ceh de externe critică armistițiul de Paște al Rusiei: "O mascare a agresiunii, nu un pas către pace"
20.04.2025
22:02
393
Fox News, confruntată cu critici după ce a numit Kievul parte a Rusiei în timpul slujbei de Înviere
20.04.2025
21:03
391
Putin nu prelungește armistițiul de Paște: Încetarea focului expiră la miezul nopții, anunță Kremlinul
20.04.2025
20:17
312
Tudor Bratu aduce trei medalii de bronz Moldovei la Campionatul European de Haltere
20.04.2025
20:06
453
Avioane britanice, în misiune de interceptare a aeronavelor rusești în apropierea granițelor NATO
20.04.2025
18:39
458
Ucraina și Rusia se acuză de atacuri în Duminica Paștelui, în ciuda unui armistițiu fragil
20.04.2025
13:59
467
Zelenski îndeamnă ucrainenii să nu-și piardă speranța de Paște: „Dumnezeu va avea ziua Sa”
20.04.2025
12:34
669
Explozii în Donețk în ciuda armistițiului de Paște declarat de Kremlin
20.04.2025
11:27
793
Avion Boeing se întoarce în SUA din cauza războiului tarifar dintre Trump și China
20.04.2025
11:06
751
Putin asistă la slujba de Paște a Patriarhului Kirill, care dorește pace în "Rusia istorică" în ciuda continuării conflictului din Ucraina
20.04.2025
10:02
758
Zelenski denunță falsa încetare a focului de Paște declarată de Putin, în timp ce atacurile rusești continuă în Ucraina
20.04.2025
09:52
601
Maia Sandu îndeamnă la unitate și iertare de Paște în Republica Moldova
20.04.2025
09:46
557
Netanyahu reafirmă angajamentul Israelului de a continua conflictul în Gaza până la eliminarea Hamas și eliberarea ostaticilor
20.04.2025
09:27
542
Maia Sandu îndeamnă moldovenii la unitate de Sfintele Paști: "Binele și adevărul vor triumfa"
20.04.2025
08:24
583
Maia Sandu îndeamnă la solidaritate și iertare de Paște, într-un mesaj emoționant pentru cetățeni
20.04.2025
00:51
808
Destinul incert al ostaticului Edan Alexander continuă să preocupe lumea în urma conflictului israelian-marcat de noi dezvăluiri video ale Hamas
19.04.2025
22:47
1035
Zelenski cere extinderea armistițiului cu Rusia și promite răspunsuri ferme la orice atac nou
19.04.2025
20:35
1085
Cel mai amplu schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina: sute de militari întorși acasă cu sprijinul Emiratelor Arabe Unite
19.04.2025
20:08
971
Forțele ucrainene își extind controlul în regiunea rusă Belgorod, anunță Zelenski
19.04.2025
19:50
920
Elena Erighina scrie istorie pentru Moldova cu trei medalii de aur la Campionatul European de Haltere
19.04.2025
19:36
1446
Kiev sub asediu aerian chiar după anunțul de armistițiu al Kremlinului: Zelenski dezvăluie adevărata față a lui Putin față de Paște
19.04.2025
18:27
906
Putin anunță un armistițiu de Paște și oprirea temporară a operațiunilor militare în Ucraina
19.04.2025
17:53
1535
Dezinformarea rusească lovește Moldova: Maia Sandu vizată de acuzații false de corupție și represiune
19.04.2025
14:58
1061
Trump amenință retragerea SUA din negocierile de pace Ucraina-Rusia: Moscova câștigă teren
















































Actualitate
Parteneri
Descoperă
Economie




Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Arhiva sondajelor
Prietenii noștri