SECURITATE // Circa 80% dintre călători sunt verificați suplimentar pe Aeroportul Internațional Chișinău


Autoritățile Republicii Moldova întreprind măsuri sporite de securitate după atentatele teroriste din Bruxelles. Poliția de Frontieră anunță că a instituit un regim riguros de activitate în toate punctele de trecere a graniței, în special la Aeroportul Internațional Chișinău și în unele puncte mai aglomerate de la hotarul cu România și cel cu Ucraina.
Actualmente, aproximativ 80% dintre călători sunt supuși unui controlul de frontieră suplimentar. În regim normal sunt verificați doar 15% dintre călători, care sunt de obicei persoane suspecte.
O atenție deosebită se acordă persoanelor originare sau venite dinspre statele unde se desfășoară conflictele armate, precum şi statele aflate în vecinătatea acestora.
De asemenea, sunt implicate activ echipele canine la controlul bagajelor, în vederea depistării substanțelor explozive și se fac patrulări cu patrupezi în locurile mai aglomerate.
La verificarea mijloacelor de transport se folosesc dispozitive speciale pentru control amănunțit.











































































