Două fetițe paralizate și o casă bătrânescă. Concert de CARITATE pentru o familie din Hâncești


Concertul de caritate „Primăvara începe cu un dar” va avea loc pe data de 3 martie curent, la ora 16:00, la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău.
Acțiunea are drept scop colectarea de fonduri pentru o familie nevoiașă din raionul Hâncești. Este vorba de familia Mititelu, care are trei copii mici, două fetițe fiind paralizate, și locuiește într-o casă bătrânească veche, ce necesită reparație.
Condițiile mizere ale casei au impus cei cinci membri ai familiei să trăiască într-o singură cameră, neamenajată, fetițele neavând nici scaune rulante.
Băiețelul familiei, Costică, are doar 5 anișori, însă reușește să fie de ajutor părinților, având grijă de surorile sale.
Aflând povestea emoționantă a acestei familii, care nu dispune de condiții minime pentru un trai decent, Consiliul Municipal de Tineret din Chișinău apelează la ajutorul oamenilor, cu scopul de a aduna fonduri pentru această familie aflată în impas.
Părinții celor trei copii sunt disperați, însă mai au un crez, iar primăvara va aduce noi zâmbete acestor copilași harnici și binevoitori.
În cadrul concertului vor evolua Adrian Ursu, Brain Band, Ivan și Rodica Aculova, Ansamblul „Basarabia Sud”, Simon Răileanu + Black & White, Victoria Lungu, Kătălina Rusu, Ansamblul „Codreanca” ș.a.
La finele concertului, trupa „Crista” va prezenta piesa de teatru „Patru Surori”.
Prețul unui bilet este de 70 de lei. Biletele pot fi rezervate la numerele de telefon: 060-235-235 și 060-803-428.











































































