In ciuda tuturor peripetiilor politice, Partidul Comunistilor este activ. Asa se apara cei care au ramas in PCRM, dupa ce in ultima vreme au avut loc tot mai multe plecari din partid. Chiar si astazi, cativa comunisti de la Hancesti au anuntat ca nu sunt de acord cu deciziile luate de conducerea formatiunii. Totusi, Vladimir Voronin da asigurari ca partidul inca mai respira, iar el inca se mai bucura de mare popularitate.

Publicat:18.02.2016, 13:45

Vladimir VORONIN, LIDER PCRM: ”Daca mergem noi acum pe strada, o sa vedeti ca ma opresc oamenii si ma intreaba de ce nu iau in maini tara asta? Lui Timofti vreodata asa ceva i-a facut cineva?!”

Asta desi ultimului Barometru al Opiniei Publice arata ca liderul PCRM se afla abia pe locul 7 la capitolul incredere, iar partidul este la limita pragului electoral.

Ina SUPAC, LIDER FRACTIUNE PCRM: ”In ciuda tuturor peripetiilor politice, fractiunea PCRM este activa.”

Vladimir VORONIN, LIDER PCRM: ”O luat niste ”bomji” Dodon si i-o spalat si i-o adus la conferinta. V-o spus 500 si voi chiar credeti? Daca asa credeti si barbatii, mi-i clar...”

Igor DODON, LIDER PSRM: ”Eu nu vreau sa comentez declaratiile si frustrarile lui. Am un respect deosebit pentru batrani, chiar daca e Voronin.”

Vladimir Voronin a criticat astazi guvernul, insa l-a laudat pe Pavel Filip.

Vladimir VORONIN, LIDER PCRM: ”Eu l-am inaintat la Bucuria, la Tutun CTC, nu rau a activat la minister, are calitati bune, dar nu va putea stopa criza. Au inceput a se vaicara, a cere ”ajiutori”, prima vizita in Romania dupa ”ajutor fratesc”. Acum asteapta ”mana nebesnaia” de la FMI.”

Si pentru Renato Usatii, Voronin a gasit o descriere colorata.

Vladimir VORONIN, LIDER PCRM: ”Usatii e ”sluceainii” din toate punctele de vedere. El e de ocazie, cum ceva, nori in jurul lui, el o sterpeleste la Moscova. Nu-s gata catusele pentru el, el vine inapoi.”

Renato Usatii nu ne-a raspuns la telefon pentru a comenta declaratiile lui Voronin. Acum o saptamana, cateva persoane care s-au prezentat a fi membri PCRM, au spus ca parasesc, in numar de 500, partidul si adera la socialisti. La sfarsitul lunii decembrie, 14 deputati PCRM dintre cei 21 au anuntat ca pleaca din partid si vor vota un nou Guvern. Atunci Vladimir Voronin i-a numit tradatori.