08:18:35 20.04.2025
Stiri

Judecător, condamnat anterior pentru corupţie, scos basma curată de către Curtea de Apel

Anticorupție 15.02.2016 14:37 Vizualizări1337
Judecător, condamnat anterior pentru corupţie, scos basma curată de către Curtea de Apel

Magistratul de la Judecătoria Telenești, Gheorghe Popa, condamnat în primavăra anului 2014 la șapte ani de închisoare cu executare pentru corupere pasivă, a scăpat fără pedeapsă.

Recent, Curtea de Apel Chişinău a dispus încetarea procesului penal în privința acestuia, pe motiv că fapta nu constituie infracţiune, ci contravenţie, iar procesul contravenţional a fost încetat, pentru că a expirat termenul de prescripţie.

Astfel, examinând dosarul circa doi ani de zile, instanţa de apel a decis că în acţiunile magistratului nu s-ar conţine elementele infracţiunii imputate, calificând cazul drept o contravenţie pentru primirea de recompensă nelegitimă sau de folos material.

Amintim că judecătorul Gheorghe Popa a fost învinuit de către Procuratura Anticorupţie că, în octomrbie 2013, aflându-se în biroul de serviciu din cadrul Judecătoriei Teleneşti și având spre examinare o cauză civilă privind încasarea datoriei, a acceptat de la pârât, prin intermediul avocatului său, 200 de dolari.

În schimbul banilor, acesta se angajase să scoată de pe rol cererea reclamantului. Acesta a scos cererea de pe rol, iar a doua zi, în biroul său de serviciu a primit personal de la avocat suma de 200 de dolari, fiind documentat şi reţinut în flagrant delict.

Procuratura consideră ilegală hotărârea instanţei de apel și susține că o va contesta la Curtea Supremă de Justiție.

Autor: Galina Munteanu
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte