La doar doua zile dupa ce un copil de un an a ajuns in stare grava la spital din cauza ca a baut motorina, un alt micut, de doar 10 luni, a fost internat in stare grava la reanimare intoxicandu-se cu vapori de motorina. Ca si in cazul precedent, incidentul a avut loc din cauza neglijentei adultilor, care au lasat recipientul cu motorina deschis la indemana copilului.

Publicat:30.01.2015, 11:33


Purtatorul de cuvant de la Institutul Mamei si Copilului, Doru Dendiu, a declarat pentru IPN ca baiatul de 10 luni din raionul Ialoveni a fost internat miercuri dimineata, in jurul orei 4.00. in ajun, tatal baiatului a facut focul in soba, folosind motorina pentru aprindere si a lasat pe podea recipientul cu combustibil deschis in incapere. Copilul de doar 10 luni s-a apropiat de recipient si a dat cu mana peste el, iar pentru ca acesta nu era nici macar inchis, a varsat peste haina motorina.


Potrivit lui Doru Dendiu, parinti sustin ca nu au simtit miros de combustibil de la micut si si-au data seama ca copilul s-a intoxicat abia peste cateva ore, dupa ce acesta avea tuse si voma. La fel, parintii spun ca baiatul era racit si au crezut ca tusea este provocata de raceala. Cand au vazut ca starea copului se agraveaza, parintii au chemat ambulanta. Micutul a fost internat in sectia de reanimare, iar astazi la pranz a fost transferat in sectia de profil, tratamentul fiind continuat.


Acum doua zile, un copil de un an din raionul Ocnita a fost internat de urgenta la spital dupa ce a baut motorina. Baiatul, lasat in grija unei vecine, a gasit combustibilul pe podea langa soba intr-un vas deschis. Specialistii sustin ca astfel de incidente ar putea fi evitate daca adultii ar tine cat mai departe de copii substantele periculoase si nu le-ar folosi in prezenta micutilor.


Specialistii le cer adultilor ca detergentii, combustibilul, insecticidele, vopselile si alte substante nocive sa fie dosite in dulapuri, amplasate cat mai sus sau in dulapuri incuiate ca sa nu poata fi gasite de copii. In cazul intoxicatiilor la copii de varsta frageda, acestia vor fi urgent transportati la spital.