„Extransensul” Veet Man a pus pe jar polițiștii din Chișinău: „O explozie puternică va răsuna...”


Un bărbat în vârstă de 47 de ani din municipiul Chișinău a ajuns pe mâna polițiștilor, după ce a postat un mesaj amenințător pe o rețea de socializare la adresa principalului furnizor de energie electrică din R. Moldova.
„O explozie puternică va răsuna într-o dimineață în sectorul Râșcani al capitalei (str. A. Doga) „Union Fenosa”, în incinta Administrației. Oamenii vor fi furioși pe D-stră, până nu veți scădea tariful la energia electrică. Iată ce vă așteaptă în timpul apropiat. Cu stimă: extrasensorul (extrasensul - n.r.) Veet Man”, a scris bărbatul pe pagna sa de pe o reța de socializare.
Imediat, oamenii legii au pornit pe urmele acestuia. În cadrul audierilor, bărbatul a recunoscut că a recurs intenţionat la acest gest.
Pentru isparava sa, bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru comunicare mincinoasă cu bună ştiinţă despre actul de terorism. Dacă i se va demonstra vinovăția, bărbatul riscă o amendă de până la zece mii de lei sau până la doi ani de închisoare.













































































