Raliul Dakar este aproape de final. Pilotii au trecut penultima etapa a competitiei, care a fost cea mai lunga, de 931 de kilometri. La clasa auto, francezul Stephane Peterhansel si-a asigurat practic titlul de campion.

Publicat:16.01.2016, 19:10

Etapa a 12-a, cea mai lunga a editiei actuale, s-a desfasurat intre localitatile argentiniene San Juan si Villa Carlos Paz. La clasa auto, cel mai rapid a fost finlandezul Mikko Hirvonen, care a parcurs cei 481 de kilometri ai specialei in 5 ore 34 de minute si 17 secunde. 

Francezul Stephane Peterhansel a venit al 9-lea, dar e aproape sigur campion. Inaintea ultimei etape, in clasamentul general, pilotul echipei Peugeot are un avans de 41 de minute fata de Nasser Al-Attiyah, din Qatar. Si-a asigurat, practic, titlul si australianul Toby Price, la clasa moto.


Pilotul echipei KTM a incheiat etapa pe locul secund si conduce la general, avand peste 37 de minute in fata coechipierului, Stefan Svitko, din Slovacia.  La camioane, Rusia va fi, cel mai probabil, detronata. Ieri, olandezul Gerard de Rooy, din echipa Iveco, a venit al 5-lea la finis, iar rusul Ayrat Mardeev – abia al 10-lea. Inaintea ultimei etape, de Rooy are un avans de 1 ora si 13 minute fata de pilotul celor de la Kamaz.