Maine, la ora 13.00, Curtea de Apel Chisinau va examina recursul avocatilor lui Filat privind incheierea Judecatoriei Buiucani din data de 10 decembrie, cu privire la prelungirea mandatului de arest cu inca 30 de zile.

Igor Popa, avocatul fostului premier considera neintemeiata si ilegala decizia din 10 decembrie: "Probele si riscurile invocate de acuzare sunt fundamentate pe aceleasi declaratii a unor martori, a caror integritate o punem la îndoiala. Mai mult decît atît, Încheierea de prelungire a arestului preventiv, reprezinta o reproducere fidela a Demersului privind prelungirea masurii arestului preventiv, fara a proba careva "elemente noi", ce ar justifica necesitatea prelungirii arestului. Iar în aceste circumstante, dispunerea prelungirii masurii arestarii preventive este absolut nejustificata, fiind inadmisibila într-un stat care se pretinde a fi democratic."

Saptamana trecuta, mandatul de arest a liderului PLDM a fost prelungit cu 30 de zile. El este cercetat pentru trafic de influenta si corupere pasiva. Vlad Filat se declara nevinovat si spune ca este victima unei rafuieli politice in spatele careia ar sta Vlad Plahotniuc.

*Poza simbol

Sursa Foto: ipn.md