Un polițist din Strășeni i-a luat permisul unui șofer și l-a obligat să-i plătească pentru a-l restitui
Un ofițer de sector de la Inspectoratul de Poliție din Strășeni va sta următorii cinci ani și jumătate după gratii, fiind găsit vinovat pentru că a cerut mită de la un șofer.
Potrivit procurorilor, în luna mai 2014, activând în calitate de ofiţer de sector al Inspectoratului de Poliţie Străşeni, inculpatul a stopat un automobil în apropierea satului Ghelăuza.
Ulterior, poliţistul a solicitat şoferului să treacă testul alcoolic, rezultatul căruia a fost negativ. Cu toate acestea, poliţistul i-a luat şoferului permisul de conducere şi paşaportul tehnic. Mai mult decât atât, pentru a i le restitui, acesta a cerut două mii de lei.
Câteva zile mai târziu, ofiţerul a fost reţinut de către oamenii legii în timp ce primea o parte din banii solicitaţi.
Astăzi, Judecătoriei Străşeni l-a condamnat pe polițist la cinci ani și jumătate de închisoare. De asemenea, acesta va trebui să achite și o amendă de 120 de mii de lei.
Sentinţa este cu drept de atac.
Politicienilor să le fie interzisă simularea credinței
„Vorbiţi despre referendum!": Mesajul preşedintei Maia Sandu pentru cetățenii din diasporă care au revenit acasă de Paşte
Comandamentul SUA în Europa și Africa, exercițiu cu militarii din R. Moldova: Salturi cu parașuta şi trageri de luptă din armamentul de infanterie