Ies la iveală noi DETALII despre moartea lui Ilie Balaci. De unde ar fi plecat, de fapt, problemele. Familia a cerut efectuarea autopsiei
Moartea lui Ilie Balaci la doar 62 de ani a căzut ca un trăsnet asupra fotbalului românesc, iar familiei, apropiaţilor şi fnailor nu le rămâne decât un mare semn de întrebare privind dispariţia celui care a fost „Minunea Blondă" a Băniei.
Duminică dimineaţă, vestea că România rămâne fără unul dintre cei mai mari fotbalişti a părut neverosimilă, iar informaţiile au început să se propage cu viteza ameţitoare a online-ul anului 2018. S-a vorbit imediat despre un infarct care i-a fost fatal, iar acum noi detalii privind moartea fostului mare sportiv ies la suprafaţă.
Potrivit ziaruldecraiova.ro, Ilie Balaci a avut probleme respiratorii cu câteva zile în urmă, a mers la doctor, iar acesta i-a prescris o reţetă contra unei alergii. Duminică dimineaţa, alergia avea să provoace infarctul, dar şi să blocheze procedura de resurscitare a fostului mare fotbalist. Conform sursei citate, când şi-a dat seama că nu are echipamentul necesar, echipajul de pe Serviciul de Ambulanţă Dolj a solicitat intervenţia unui echipaj SMURD dotat cu un medic. Apoi, medicii au încercat să-l intubeze folosindu-se de un tub de dimensiuni mai mici, destinaţ pacienţilor copii, dar, după o oră şi jumătate, Balaci a fost declarat mort. Din primele informaţii, intubarea nu reuşit deoarece căile aeriene erau prea inflamate ca urmare a alergiei cu care se confrunta fostul mare sportiv.
Motivul morţii lui Ilie Balaci va fi dezvăluit zilele următoare, familia cerând deja autopsia corpului fostului fotbalist.
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională