9 octombrie 1940 – se năștea John Lennon. Visând la pace!
Astăzi, 9 Octombrie, 2018, ar fi împlinit 78 de ani.
Muzicianul britanic pe care președintele american Richard Nixon a vrut să-l deporteze din cauza campaniei lui puternice împotriva războiului din Vietnam ar cânta și astăzi, cu aceeași convingere, hitul său, „Give Peace a Chance”.
John Winston Lennon s-a născut pe 9 octombrie 1940 la Liverpool și a decedat la 8 decembrie 1980 în orașul New York.
A fost un muzician, cântăreț, textier și compozitor englez, unul din fondatorii trupei „The Beatles”. Împreună cu prietenul său, Paul McCartney, au format unul din cele mai titrate parteneriate compoziționale ale secolului XX, având unul dintre cele mai mari succese pe plan muzical din toate timpurile.
După destrămarea trupei care i-a adus consacrarea, Lennon a urmat o carieră muzicală individuală, fără a mai atinge însă nivelul de frenezie universală pe care o declanșase în întreaga lume prin intermediul trupei „Beatles”.
A fost unul dintre cei mai influenți oameni din istoria secolului său. Mesajele sale de pace, dragoste și fericire au fost și vor fi transmise de-a lungul timpului de către toate generațiile.
În anii ‘60 și ‘70 Lennon a schimbat în mod revoluționar multe dintre valorile sociale. Prin muzica sa dar și prin modul său de a fi!
În multe dintre piesele Beatles, vorbește despre prietenie, pace, fericire, dragoste și libertate. Unele dintre cele mai celebre texte ale sale sunt cele din piese precum „Imagine”, „Come together”, „All you need is love”, „I feel fine”, „Across the Universe”, „In my life”, „Nowhere Man” și „Strawberey Fields Forever”.
„Încercăm să vindem pacea ca pe un produs, ca și cum am vinde oamenilor săpun sau băuturi răcoritoare. Acesta e unicul mod prin care putem face lumea să creadă că pacea e posibilă”.
Pe 8 decembrie 1980 John Lennon era împușcat mortal.
A doua zi, Yoko Ono, soția sa, a emis o declarație spunând:
„John a iubit și s-a rugat pentru rasa umană. Dorința mea este ca oamenii să se roage la fel pentru el!”
Sursa: rotalianul.ro
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională