22:14:05 26.04.2024
Stiri

REACȚIA lui Igor Dodon, după ce a fost suspendat a PATRA OARĂ: „Dublă ilegalitate”

Politică 24.09.2018 12:42 Vizualizări3941 Autor: Ziarul National
REACȚIA lui Igor Dodon, după ce a fost suspendat a PATRA OARĂ: „Dublă ilegalitate”


Președintele Igor Dodon, suspendat astăzi de Curtea Constituțională pentru a patra oară din funcție, susține că magistrații Înaltei Curți ar fi comis „o dublă ilegalitate”.

Într-o reacție la decizia de astăzi a Curții Constituționale, care a stabilit că drecretele de numire numire a Silviei Radu în funcția de ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și a lui Nicolae Ciubuc în fruntea Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului vor fi semnate fie de spicherul Andrian Candu, fie de premierul Pavel Filip, Dodon spune că s-ar fi „zădărnicit încercarea mea de a stopa o gravă încălcare de legislaţie şi a dat posibilitate ca această încălcare să fie promovată de un aşa-numit preşedinte interimar”.

Igor Dodon a scris pe Facebook despre faptul că magistrații de la Curtea Constituţională ar fi neglijat argumentele sale referitoare la imposibilitatea ocupării funcției de ministru de către Silvia Radu.

„Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, art. 8, punctul 4 prevede: „Pentru a ocupa o funcţie publică de conducere de nivel superior, persoana trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerinţe: a) să respecte condiţiile prevăzute la art.27; b) să aibă studii superioare, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; c) să aibă cel puţin 5 ani vechime în specialitatea/profilul funcţiei publice respective; d) să aibă experienţă managerială de cel puţin 2 ani”. Aceste condiții sunt înaintate pentru orice candidat la orice funcție publică și ar fi straniu ca un ministru responsabil de domeniu, care este funcție de demnitate publică mult mai înaltă decât cea de funcționar public, să nu corespundă unor cerințe minime înaintate angajaților săi”, susține Dodon.

În cazul lui Nicolae Ciubuc, propus pentru funcţia de ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, șeful suspendat al statului spune că acesta „nu corespunde criteriilor de integritate”.

„Cei de la guvernare ştiu foarte bine despre abaterile penale pe care le-a comis dînsul, dar oricum insistă pe promovarea sa într-o funcţie atît de importantă. Regret că, în loc să stopeze încălcările grave comise de guvernare, Curtea Constituţională dă undă verde promovării lor în continuare. Aceasta ridică mari semne de întrebare privind profesionalismul şi independenţa judecătorilor Curţii. Cei de la putere şi instituţiile pe care le controlează pur şi simplu nu-şi dau seama de gravitatea acţiunilor lor şi de consecinţele ce vor surveni. Însă, mai devreme sau mai târziu, pentru toate aceste încălcări vor trebui să plătească. Şi vor răspunde aşa cum prevede legislaţia în vigoare, pe care ei astăzi o încalcă cu atâta neruşinare, promovându-şi interesele înguste de partid”, și-a încheiat mesajul Igor Dodon.

Menționăm că, potrivit deciziei Înaltei Curți, spicherul Candu sau premierul Filip vor prelua interimatul funcției de șef al statului, vor semna cele două decrete și vor organiza ceremonia de depunere a jurământului de către Silvia Radu și Nicolae Ciubuc.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md