FOTO // Parlamentul și Președinția R. Moldova, împrejmuite cu GARDURI de același fel: „Fie socialiștilor nu le-a ajuns fantezie, fie democrații nu permit samavolnicie”
După ce Parlamentul R. Moldova a fost împrejmuit, în această vară, cu un gard de 2,5 metri înălțime, și la Președinție, clădirea situată vizavi de Legislativ, este construit acum un gard similar.
Deputata comunistă Elena Bodnarenco a remarcat faptul că cele două garduri sunt „unul la unul”: „Fie socialiștilor nu le-a ajuns fantezie, fie democrații nu permit samavolnicie”.
Gardul de la Președinție
Gardul de la Parlament
Potrivit deputatului Grigore Novac, socialiștii nu ar avea nimic cu această construcție, fiindcă proiectul de instalare a unui gard la Președinție ar fi fost aprobat încă de fostul președinte Vladimir Voronin, pe timpul căruia ar fi început lucrările de reconstrucție a clădirii devastate în timpul protestelor din aprilie 2009.
„Atribuiți-i lui Voronin și reparația de 100 de milioane și deportarea profesorilor turci”, i-a răspuns socialistului deputata Bodnarenco.
În discuția de pe Facebook a intervenit și jurnalistul Anatol Golea, care a spus că firma care a construit gardul de la Parlament este aceeași care împrejmuiește și Președinția și i-ar aparține șefului de la Agenția Proprietății Publice, Vladimir Baldovici, fost ministru pe timpul lui Voronin: „Puterea se schimbă, oamenii, designul și comenzile rămân aceleași...”.
Menționăm că, pentru gardul de la Parlament, au fost cheltuite circa cinci milioane de lei din bani publici. Președintele Igor Dodon a anunțat anterior că pentru reparația Președinției nu va fi cheltuit „niciun leu” din bugetul de stat, banii fiind alocați de Turcia.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania