FOTO // Profesori, părinți, dar și elevi cer SPRIJINUL Statelor Unite ale Americii și Germaniei pentru ca rețeaua de licee „Orizont” să fie lăsată în pace, iar persoanele deportate în Turcia să fie eliberate
Mai mulți profesori, părinți, elevi, dar și oameni simpli au organizat astăzi o acțiune de protest în fața Ambasadei SUA la Chișinău, dar și a misiunii diplomatice a Germaniei. Aceștia au solicitat suportul acestor state pentru ca rețeaua de licee „Orizont” din R. Moldova „să fie lăsată în pace”, iar managerii și profesorii care au fost declarați indezirabili și extrădați în Turcia - să fie eliberați.
Cei prezenți au avut în mâini pancarte care transmiteau mesaje potrivit cărora profesorii și managerii reținuți joi dimineața, iar apoi extrădați în Turcia, „nu sunt teroriști”, așa cum afirmă guvernarea de la Ankara.
De asemenea, protestatarii au cerut ca azilanților să li se ofere protecție, dar nu să fie extrădați. Aceștia au prezentat acte care demonstrează că persoanele deportate au depus documentele necesare prin care au solicitat azil și ar fi trebuit ca autoritățile să-i protejeze.
Amintim că șapte cetățeni turci au fost extrădați joi autorităților din Turcia. Un avocat din Turcia al persoanelor extrădate a confirmat pentru administrația „Orizont” că aceștia se află acum într-un penitenciar de lângă Istanbul.
Autoritățile R. Moldova au promis că vor organiza audieri în Parlament pe marginea acestui caz.
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională