Un dispecer și o casieriță de la Gara din Orhei, REȚINUȚI în dosarul de corupție privind schemele de la gările și stațiile auto din R. Moldova
Încă două persoane au fost reţinute în dosarul de corupție privind schemele care funcționau la gările şi staţiile auto.
Centrul Național Anticorupție (CNA) anunță că a reținut un dispecer şi o casieriţă din cadrul ÎS „Gările şi staţiile auto din Orhei”, aceștia fiind bănuiţi de complicitate la schema de colectare a banilor de la şoferii de curse naţionale şi internaţionale în care figurează zeci de angajaţi ai întreprinderii „Gările şi staţiile auto”.
Cei doi sunt cercetați în dosarul pornit la începutul anului 2018, care vizează mai mulţi funcţionari ai întreprinderii, învinuiţi de organizarea unei scheme infracţionale, prin intermediul căreia se colectau milioane de lei de la şoferi pentru acoperirea mai multor abuzuri, comise în domeniul traficului de pasageri.
În iulie curent, CNA şi procurorii au reţinut mai mulţi şefi de filiale teritoriale, dispeceri, controlori şi casieri, aceştia fiind puşi sub învinuire pentru comiterea infracţiunilor de corupere pasivă, activă şi abuz de serviciu.
Șoferii de curse naţionale şi internaţionale le-au spus organelor de drept că erau obligaţi să transmită zilnic sume fixe de bani casierilor care, la rândul lor, acumulau, până la finalul zilei, banii de la conducătorii tuturor mijloacelor de transport care intrau în Gară, după care transmiteau sumele mai departe, conform ierarhiei. În urma investigaţiilor, s-a constatat că suma colectată lunar, prin intermediul acestei scheme, se ridica la 1,5 milioane de lei – bani percepuţi drept mulţumire din partea şoferilor pentru scutirea lor de controale. Majoritatea unităţilor de transport admiteau mai multe abateri, între care surplusul de pasageri, încălcarea graficului de circulaţie, lipsa evidenţei biletelor cumpărate etc. Pentru a nu fi supuşi verificărilor şi sancţiunilor, aceştia erau obligaţi de operatorii de transport să achite taxe ilicite pentru fiecare unitate.
CNA transmite că investigaţiile în acest caz continuă pentru „deconspirarea tuturor beneficiarilor schemei”.
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională