13:44:32 26.04.2024
Stiri

Mesajul ministrei Educației, la început de an școlar: „Mă bucur să știu că în R. Moldova crește o generație ale cărei speranțe țin de un viitor prosper și fericit”

Social 03.09.2018 12:00 Vizualizări1523 Autor: Ziarul National
Mesajul ministrei Educației, la început de an școlar: „Mă bucur să știu că în R. Moldova crește o generație ale cărei speranțe țin de un viitor prosper și fericit”


Elevii din R. Moldova încep, de astăzi, un nou an școlar, iar ministra Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a făcut public un mesaj în care le-a urat elevilor și profesorilor „un an cât mai fructuos” și perseverență în a-și îndeplini visurile.

„Dragi elevi și studenți, stimați pedagogi, din numele Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Vă aduc calde felicitări cu începutul noului an școlar. Orice început reprezintă speranțe de realizări ale unor visuri. Mă bucur să știu că în Republica Moldova crește o generație ale cărei speranțe țin de un viitor prosper și fericit. Vreau să cred că această generație este perfect conștientă de faptul că împlinirea așteptărilor depinde în mare măsură și de perseverența și efortul lor.

Dragi elevi și tineri studioși, vă dorim ca anii de școală și de facultate să-și spună cât mai eficient cuvântul în formarea Dumneavoastră. Timpul de astăzi vă pune la dispoziție variate oportunități de fortificare a caracterului, dar și suficiente provocări de formare a personalității. Vă dorim să le treceți pe toate cu demnitate, cu mândrie pentru părinții și pedagogii Dumneavoastră, cu drag de țară și de neam.

Stimați profesori, cu prilejul startului anului academic, îmi exprim încrederea că și în acest an grija pentru generația în creștere vă va reprezenta în totalitate și, la rândul nostru, o vom considera prioritate majoră. Vă mulțumim că vă implicați cu toată ființa în acest parcurs nobil și vă îndemnăm la o colaborare și mai strânsă în numele idealurilor educaționale. Întreaga echipă a Ministerului apreciază profund devotamentul Dumneavoastră și abnegația cu care vă consacrați procesului de formare a viitorilor cetățeni activi ai țării noastre.

Vă dorim tuturor sănătate, perseverență, bucuria descoperirilor și a împlinirilor! Un an cât mai fructuos alături de oameni de valoare!”, se arată în mesjaul ministrei Babuc.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md