Cazurile de pestă porcină africană, tot mai NUMEROASE în R. Moldova: Localitatea unde a fost înregistrat un nou FOCAR
Un nou caz de pestă porcină africană în R. Moldova.
Acesta a fost depistat, pe 31 iulie curent, într-o gospodărie particulară din satul Giurgiulești, raionul Cahul, unde au pierit trei porci.
Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) anunță că apariția unui nou focar de pestă porcină africană pe teritoriul Republicii Moldova a fost confirmată pe 1 august curent prin rapoartele de încercări de la Centrul Republican de Diagnostică Veterinară.
Autoritățile responsabile susțin că au întreprins măsuri pentru a lichida focarul.
Menționăm că acesta este al optulea focar de pestă porcină înregistrat în R. Moldova de la începutul acestui an.
Pe 19 iulie curent, doi porci domestici au fost găsiți morți la marginea unui teren agricol situat la o distanță de 800 de metri de orașul Vulcănești, iar analizele de la laborator au confirmat că aceștia erau bolnavi de pestă porcină africană.
În iunie curent, a mai fost depistat un focar de pestă porcină într-o gospodărie particulară situată la 1,5 km de localitatea Mereni, raionul Anenii Noi.
Anterior, au mai fost raportate focare în raionul Ștefan Vodă, satul Palanca, trei focare în raionul Ceadâr–Lunga, satul Beșghioz, și un focar în raionul Taraclia, satul Tvardița.
Percheziții la doi PROCURORI cercetați PENAL pentru îmbogățire ilicită
IMPORTANT pentru călători: Dacă aveți un zbor de la Chișinău, trebuie să ajungeți la Aeroportul Internațional Chișinău cu trei ore înainte de decolare
VOT FINAL // Controalele abuzive pentru antreprenori, eliminate de către Parlament: Economii de aproape 70 de milioane de lei pe an