07:08:23 26.04.2024
Stiri

Franţa a interzis folosirea telefoanelor mobile în şcoli

Știri 31.07.2018 14:00 Vizualizări1054 Autor: Ziarul National


Franţa a interzis folosirea telefoanelor mobile în şcoli Mediafax

Copiii care merg la şcolile din Franţa vor trebui să lase acasă telefoanele sau să le ţină închise în timpul orelor. Acest lucru se va întâmpla când va începe noul an şcolar din luna septembrie, transmite RFI.

Parlamentul francez a adoptat luni interzicerea smartphone-urilor în colegii şi licee pentru copiii sub 14-15 ani, printr-un ultim vot în Adunarea Naţională. Iniţiativa privind „încadrarea utilizării telefonului mobil în instituţiile de învăţământ şcolar”, a fost o promisiune de campanie a preşedintelui Emmanuel Macron şi a fost adoptată cu o largă majoritate: un vot „împotrivă” şi 62 „pentru”, transmite Mediafax.

Prin proiectul de lege se va interzice folosirea oricărui obiect conectat - ceas, mobil sau tabletă - în şcoli şi colegii. Vor exista excepţii „în vederea unui uz pedagogic”, iar acest lucru se va întâmpla la cerinţele fiecărei instituţii prin propriul regulament sau în cazul copiilor cu dizabilităţi, conform PHYS.org.

O lege anterioară, adoptată în 2010, a interzis deja folosirea smartphone-urilor în timpul orelor de curs.

Ministrul educaţiei, Jean-Michel Blanquer, a spus că vechea lege nu a fost aplicată în întregime, iar noul proiect poate „trimite un mesaj către societatea franceză”, dar şi că adoptarea acestuia plasează Franţa „în secolul XXI”.

Aproape nouă din zece adolescenţi francezi cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani au un smartphone.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md