IDIS Viitorul: „Salariile în plic prejudiciază Bugetul Public Național cu 3,5 miliarde de lei anual”
Peste 21% dintre angajații din R. Moldova primesc parțial sau total salariul în plic, iar asta înseamnă că Bugetul Public Național este prejudiciat cu 3,5 miliarde de lei anual. Cel puțin așa arată datele unui sondaj realizat de „CBS-AXA”, la comanda IDIS „Viitorul” - People Watch: „Calitatea vieții și migrația”.
„Conform estimărilor noastre, salariul plătit în plic în acest an va constitui 7,7 miliarde lei, față de 7,5 miliarde în 2017. Ratările totale ale Bugetului Public Național, conform estimărilor noastre, în acest an vor fi de aproape 3,5 miliarde lei, dintre care: Casa Națională de Asigurări Sociale va rata peste2,2 miliarde lei, Compania Națională de Asigurări în Medicină aproape 700 milioane lei, iar Bugetul de Stat și cele Locale vor rata550 milioane lei din impozitele pe venit a persoanelor fizice”, se arată într-un comunicat de presă al IDIS „Viitorul”.
Sursa citată menționează, făcând trimitere la sondajul realizat de „CBS-AXA”, că numărul persoanelor care primesc întreg salariul oficial a crescut comparativ cu anul trecut de la 75,1%, la 78,7%. În valoare absolută, numărul persoanelor care sunt angajate oficial, dar primesc o parte salariul în plic pe parcursul unui an de zile, a scăzut de la 71 de mii de persoane în 2017, la 40 de mii de persoane în 2018.
Totodată, a crescut nesemnificativ numărul celor care activează în câmpul muncii, dar sunt în afara evidenței statistice deoarece conform declarației lor primesc toată remunerarea în plic.
„Numărul acestora s-a majorat de la 102 mii de persoane în 2017, la 107 mii de persoane în 2018. Este interesant faptul că această crește de 5 mii corespunde anticipărilor noastre de reducere a numărului mediu de angajați în 2018 - cu 5 mii persoane. Altfel spus, numărul real de oameni angajați în câmpul muncii în acest an, oficial, se va reduce cu circa 5 mii de persoane, iar în realitate el va rămâne neschimbat”, mai arată sursa citată.
De menționat că Guvernul a anunțat astăzi despre o reformă structurală în ceea ce privește reducerea numărului celor care primesc salarii în plic. Autoritățile anticipează că aceste roforme vor aduce, suplimentar, 2 miliarde de lei în Bugetul Public Național.
La 38 de ani după avaria de la Cernobîl: Participanții la lichidarea consecințelor acestei catastrofe primesc câte 1 200 de lei lunar în calitate de compensații de la stat. „Trebuie să facem tot posibilul ca astfel de accidente să nu se mai repete”
Acordul dintre R. Moldova și Franța privind cooperarea în domeniul apărării, primul pas în Parlament: Reforma forțelor armate, controlul și gestionarea spațiului aerian sau medicina militară
R. Moldova, inclusă în Declarația comună privind consolidarea parteneriatului strategic între România și Republica Coreea: Seulul recunoaște „sprijinul puternic” al României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova