PRESĂ: Narcisismul lui Trump i-a adus lui Putin slăbirea Occidentului pe un platou de argint
Câștigătorul summitului de la Helsinki a fost Vladimir Putin, scrie ziarul german Berliner Morgenpost.
Această întâlnire ruso-americană „va intra în cărțile de istorie drept o fraternizare spectaculoasă”, crede autorul articolului, care adaugă: „președintele american, Donald Trump este dependent de autocrație, care se poate mișca doar înainte, depășind toate obstacolele în ceea ce privește conducerea. Acest lucru îl leagă pe Trump de omologul său rus Vladimir Putin, liderul chinez Xi Jinping și liderul nord-coreean Kim Jong-un.
Întâlnirea cu „dictatorul din Phenian“, de la sfârșitul lunii aprilie, Trump a sărbătorit-o ca pe o „străpungere” care ar trebui să conducă la denuclearizarea Coreei de Nord. A fost un pariu pe viitor, deoarece Kim Jong-un nu s-a obligat să facă nimic, subliniază jurnalistul german.
Aceeași greșeală o face Trump și cu Moscova. Întâlnirea cu Putin la Helsinki, Trump a apreciat-o ca „un dialog foarte productiv”. Declarația lui Putin potrivit căreia Moscova nu a intervenit în alegerile prezidențiale din SUA în 2016, Trump a luat-o de bună, chiar dacă serviciile speciale americane și Ministerul Justiției de la Washington au o opinie complet diferită în această privință, citează Pagina de Rusia.
Totodată, corespondentul Berliner Morgenpost nu poate dezlega misterul cooperării SUA și Rusiei în Siria. Trump vea să alunge Iranul din Siria. Cu toate acestea, Garda Revoluționară a Iranului și miliția șiită sunt necesare pentru stabilizarea regimului președintelui sirian Bashar al Assad.
În ceea ce privește conflictul din Ucraina și dezarmarea nucleară, s-au făcut doar declarații, fara să se ia măsuri concrete, continuă autorul.
„Cu toată înțelegerea necesității de a consolida canalele diplomatice, Donald Trump a expus din nou la Helsinki viziunea ciudată despre sine ca un salvator imaginar al lumii. Acesta este un narcisism naiv și, mai ales, periculos”, subliniază autorul articolului.
Cu al său „curs de buldozer“ în UE și a „performanțelor în stilul unui elefant într-un magazin de portelanuri” la NATO, președintele SUA i-a oferit lui Putin pe un platou de argint ceea ce acesta căuta de mult timp: slăbirea Occidentului. Acesta este motivul pentru care liderul Kremlinului a devenit victorios la Helsinki, concluzionează Berliner Morgenpost.
Percheziții la doi PROCURORI cercetați PENAL pentru îmbogățire ilicită
IMPORTANT pentru călători: Dacă aveți un zbor de la Chișinău, trebuie să ajungeți la Aeroportul Internațional Chișinău cu trei ore înainte de decolare
VOT FINAL // Controalele abuzive pentru antreprenori, eliminate de către Parlament: Economii de aproape 70 de milioane de lei pe an