Ilie Năstase a fost ÎNCĂTUȘAT de poliţie. A fost prins beat la volan
Ilie Năstase, celebrul fost tenismen ajuns la vârsta de 72 de ani, a fost încătuşat de poliţişti în această dimineaţă după ce a fost prins băut la volan şi a refuzat să fie supus etilotestului.
În jurul orei 4.45, pe Şoseaua Nordului, în zona ambasada Chinei, polițiștii Brigăzii Rutiere au oprit pentru control un autoturism condus de Ilie Năstase, transmite Realitatea TV.
Întrucât Ilie Năstase se afla într-o vizibilă stare de ebrietate, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul alcooltest, moment în care a devenit recalcitrant, a adresat injurii polițiștilor, motiv pentru care a fost încătuşat şi condus la sediul INML pentru recoltarea de probe biologice.
Bărbatul a refuzat să-i fie recoltate probe biologice și a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere unde i-a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și pentru refuz de recoltare mostre biologice.
În jurul orei 7,30 Ilie Năstase a fost eliberat, după ce i s-a făcut dosar penal.
Ilie Năstase a trecut printr-un episod asemănător şi în 2011 când, de asemenea, s-a urcat la volan după ce a consumat băuturi alcoolice.
Percheziții la doi PROCURORI cercetați PENAL pentru îmbogățire ilicită
IMPORTANT pentru călători: Dacă aveți un zbor de la Chișinău, trebuie să ajungeți la Aeroportul Internațional Chișinău cu trei ore înainte de decolare
VOT FINAL // Controalele abuzive pentru antreprenori, eliminate de către Parlament: Economii de aproape 70 de milioane de lei pe an