00:06:02 27.04.2024
Stiri

MĂSURI anunțate de candidatul Ceban pentru susținerea persoanelor cu dizabilități, a pensionarilor, precum și a altor categorii vulnerabile din punct de vedere social

Partide/Comunicate 08.05.2018 13:30 Vizualizări1175 Autor: Ziarul National
MĂSURI anunțate de candidatul Ceban pentru susținerea persoanelor cu dizabilități, a pensionarilor, precum și a altor categorii vulnerabile din punct de vedere social privesc.eu


Candidatul socialiștilor la funcția de primar general, Ion Ceban, declară că are o ofertă concretă pentru susținerea pensionarilor, persoanelor cu nevoi speciale, precum și a altor categorii vulnerabile din punct de vedere social.

Acesta a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că aceste măsuri vor fi implementate împreună cu echipa sa, atunci când va ajunge în funcția de primar general.

„Vom elabora, până în noiembrie 2018, un program municipal pe termen mediu de susţinere a persoanelor cu nevoi speciale. Vom forma un consiliu pe lângă primarul general al capitalei, care se va ocupa cu examinarea şi soluţionarea problemelor actuale ale lor. De asemenea, vom instala 20 de ascensoare pentru persoanele cu nevoi speciale în instituţiile medicale şi cele municipale administrative, dar şi a rampelor de acces pentru această categorie de cetăţeni în respectivele edificii, inclusiv la Primăria Chișinău”, a precizat Ceban.

Totodată, candidatul PSRM promite că vor fi instalate de urgență 20 de semafoare cu semnal sonor. „Noi deja am identificat intersecţiile în care vor funcţiona acestea. Vom amenaja și trecerile de pietoni tactile pentru persoanele cu deficienţe de vedere. Vom continua programului privind asigurarea persoanelor cu deficienţe de auz cu aparate auditive, a persoanelor cu deficienţe de vedere - cu ochelari speciali, bastoane, termometre, protezare oculară gratuit”.

Sursa citată a mai adăugat că, în ajunul sărbătorilor, dar și a altor date marcante, peste 100 de mii de pensionariși persoane cui nevoi speciale vor primi ajutoare din partea Primăriei Chișinău.

Acesta a mai promis extinderea centrelor sociale pentru acordarea serviciilor păturilor social-vulnerabile, inclusiv redeschiderea centrului pentru persoane de vârsta a treia şi persoanele cu nevoi speciale, dar şi construcţia încă a unui centru pe strada Haltei 2, pentru persoanele fără adăpost şi fără domiciliu stabil.

„Vom majorarea numărului de beneficiari de compensaţii la plata agentului termic, tarifului la apă şi pentru evacuarea deşeurilor menajere. Pentru anul viitor ne dorim să ajungem la 50 de mii. Vom mai majora cu 10% numărul persoanelor ce vor beneficia de compensaţii la călătoria cu transportul public urban şi suburban”, a conchis candidatul la funcția de primar.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md