Chișinăul începe CURĂȚENIA de primăvară: Planul Silviei Radu
Primăria municipiului Chişinău anunță că a dat startul campaniei de salubrizare de primăvară.
Potrivit unui plan aprobat de primarul interimar, Silvia Radu, care urmează a fi realizat până pe 6 aprilie curent, în perioada campaniei de curăţenie de primăvară Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare va asigura salubrizarea teritoriilor de uz comun, a trotuarelor, a staţiilor de aşteptare a transportului public, a platformelor de colectare a deşeurilor menajere, dar şi curăţarea pilonilor şi a pereţilor unde au fost plasate anunţuri publicitare neautorizate.
De asemenea, Regia locativ-comunală va monitoriza lucrările de salubrizare şi amenajare a terenurilor aferente blocurilor de locuinţă, inclusiv a terenurilor de joacă pentru copii şi a celor de sport.
Documentul mai prevede că Direcţia generală transport public şi căi de comunicaţie va asigura salubrizarea străzilor şi a pasajelor subterane, dar şi spălarea şi vopsirea balustradelor podurilor şi a parapetelor de protecţie de pe străzi. Tot în această perioadă vor fi salubrizate şi amenajate toate curţile şi terenurile aferente grădiniţelor, şcolilor şi instituţiilor medicale din municipiu.
Concomitent, preturile de sector vor lichida gunoiştile neautorizate şi vor curăţa albiile bazinelor acvatice şi a râuleţelor din municipiu, inclusiv râuleţele Durleşti, Valea Gâştei, Holbacica, Ţiganca, Malina Mică, Valea Trandafirilor, Ciocana şi Munceşti.
Responsabilii din cadrul ÎM „Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi” vor efectua lucrări de curăţenie generală în parcuri, scuaruri, alei şi spaţiile verzi din Chişinău şi vor repara mobilierul urban. De asemenea, vor defrişa arborii avariaţi de pe domeniul public şi vor sădi copaci în locurile în care lipsesc.
Silvia Radu cere rapoarte săptămânale privind lucrările efectuate, pentru ca acestea să fie „vizibile”.
VIDEO // Moment emoționant în Parlament, cu ocazia Zilei Drapelului: „Străine pofte ne-au răpit/ Când via dulce, când ogorul,/ Dar nimeni nu a izbutit/ Din piept să smulgă Tricolorul”, au recitat copiii de la Geamăna
Posturile „TV-Găgăuzia” și „ATV”, sancționate de CA cu 100 000 de lei pentru răspândirea dezinformării, separatismului și discursului de ură: CSI, „cea mai mare piață” sau „republica găgăuză”
Ieftinire și nu prea. Cât vor plăti cetățenii R. Moldova pentru gazele naturale, după ce ANRE va aproba noile tarife propuse de „Moldovagaz”