VIDEO // Putin a prezentat o SIMULARE video în care rachetele rusești lovesc Florida. Reacţia Washingtonului
Președintele rus Vladimir Putin a prezentat, săptămâna aceasta, noile rachete „invincibile” ale Rusiei, despre care a spus că au capacitatea de a lovi aproape în orice loc de pe Pământ. El a prezentat și o simulare video, în care mai multe rachete lovesc în Florida, SUA, acolo unde se află reședința Mar-a-Lago, a președintelui american Donald Trump, relatează Huffington Post.
„Cu acest sistem nou, nu mai există nicio limită. După cum puteți vedea din acest videoclip, ele pot ataca orice țintă, prin Polul Nord sau via Polul Sud. Niciun sistem de apărare antirachetă nu va fi capabil să le oprească”, a spus Putin.
Clipul cu rachetele care lovesc Florida este o compilație de imagini din 2015, dintr-un alt video, făcut tot de ruși. În discursul său, președintele Rusiei a afirmat că Vestul „ne-a ignorat până acum”, dar că acest lucru nu se va mai întâmpla de acum încolo.
„Vreau să le spun tuturor celor care au alimentat, în ultimii 15 ani, cursa înarmării, în scopul obținerii unor avantaje în fața Rusiei, și au introdus sancțiuni nedrepte cu scopul de a opri dezvoltarea țării noastre... ați eșuat să opriți Rusia!”, a declarat Putin.
Washingtonul a reacţionat pe mai multe canale. „Nu considerăm că este o atitudine demnă de un actor mondial major” - purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert, care a adăugat că „preşedintele Putin a confirmat ceea ce guvernul american ştia de mult timp”.
„De peste zece ani, Rusia a dezvoltat sisteme de arme destabilizatoare, încălcând obligaţiile care decurg din tratate”, a mai spus oficialul citat, dând ca exemplu Tratatul forţelor nucleare intermediare, semnat de Ronald Reagan şi Mihail Gorbaciov.
„Nu ne surprind asemenea afirmaţii, iar cetăţenii SUA trebuie să ştie că suntem pregătiţi”, a fost şi replica Pentagonului.
VIDEO
Sursa: digi24.ro
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională