11:32:19 26.04.2024
Stiri

Reprezentanții PD, dispuși să găsească „limbă COMUNĂ cu Maia Sandu”

Politică 21.02.2018 16:40 Vizualizări2162 Autor: Ziarul National
Reprezentanții PD, dispuși să găsească „limbă COMUNĂ cu Maia Sandu” unimedia.info


Conducerea Partidului Democrat (PD) este dispusă să colaboreze cu Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) condus de Maia Sandu, precum și cu alți reprezentanți ai partidelor proeuropene care vor accede în Legislativ la viitoarele alegeri parlamentare.

„La alegerile parlamentare viitoare, pentru Partidul Democrat ar fi atractiv să găsească limbă comună cu Maia Sandu şi alţi reprezentanţi proeuropeni”, a declarat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, într-un interviu pentru agenţia de presă ucraineană Uian.

În același timp, spicherul afirmă că nu vede „soluţii şi opţiuni pentru a face coaliţie cu socialiştii din cauza viziunilor diferite referitor la cursul de dezvoltare a ţării”.

„Principalul joc, principala luptă în alegeri va fi cu Partidul Socialiştilor - un partid prorus, a cărui ideologie este că Moldova trebuie să fie mai aproape de Rusia şi Uniunea Eurasiatică. Iar partidele proeuropene se vor opune. Credem că putem fi mai aproape de UE. Şi lupta în alegeri va avea loc între aceste două idei. Acestea constau din mesaje concrete, jucători concreţi şi, desigur, sprijin. Cu siguranţă, Rusia va sprijini financiar, mediatic, logistic formaţiunile proruseşti, cum ar fi Partidul Socialiştilor. Probabil, unele ţări occidentale vor sprijini şi vor încuraja mesajele politice ale partidelor proeuropene. Din păcate, toată lumea se concentrează asupra mesajelor geopolitice, în loc de nevoile oamenilor”, a precizat Candu.

Președintele Parlamentului și vicepreședintele PD a mai adăugat că R. Moldova va deveni membră a Uniunii Europene. „Este un drum lung şi avem încă mult de lucru, este nevoie de mult timp, dar acest lucru este posibil”.

De asemenea, Candu a reiterat că autorităţile R. Moldova sunt proeuropene, dar asta nu înseamnă că sunt împotriva Rusiei. „Federaţia Rusă este un important jucător global. Am avut şi avem încă relaţii economice. Dar nu vom lăsa pe nimeni să decidă ceva pentru noi. Acest lucru este valabil şi pentru Transnistria. Credem că, dacă Rusia dorea într-adevăr, problema transnistreană ar fi fost rezolvată de mulţi ani”, a conchis preşedintele Parlamentului, citat de infotag.md.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md