VIDEO // INVESTIGAȚIE RISE: Moldoveni, carne de tun în Donbas
Conflictul armat de la răscrucea Ucrainei dintre Est și Vest i-a atras în războiul din regiunea Donbas și pe mercenarii moldoveni. Pentru bani, aceștia au ajuns pioni în tranșeele care forțează linia roșie de pe harta politică a lumii, arată RISE Moldova într-o investigație.
Potrivit Serviciului de Securitate și Informații, în jur de 100 de moldoveni au ajuns în tranșeele separatiștilor, luptând într-un război care nu le aparține.
Jumătate dintre ei au fost deja identificați, iar mai puțin de un sfert au ajuns pe banca acuzaților.
Dacă în Republica Moldova aceste persoane sunt condamnate pentru mercenariat și riscă până la zece ani de închisoare, în Ucraina – infracțiunile comise de ei sunt considerate – activități teroriste și sunt pedepsite cu până la 15 ani de închisoare sau detenție pe viață.
Poveștile câtorva mercenari care au mers să lupte în Ucraina, le aflați AICI.
Încă un sportiv din R. Moldova a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Sansele republicii noastre de a obține cel puțion o MEDALIE la olimpiadă cresc
Tabloul „Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria” de Elena Bria, expus în premieră în R. Moldova: Opera va putea fi admirată la Muzeul Național de Istorie a Moldovei până pe 31 august
R. Moldova, cel mai mare exportator de prune în UE: Ce cantitate și la ce preț am vândut aceste fructe în anul trecut