07:00:40 27.04.2024
Stiri

Ce le-a spus Maia Sandu oficialilor de la Bruxelles: „Am găsit înțelegere”

Politică 06.02.2018 09:40 Vizualizări2013 Autor: Ziarul National
Ce le-a spus Maia Sandu oficialilor de la Bruxelles: „Am găsit înțelegere”


Situația social-politică și „derapajele antidemocratice” din R. Moldova au fost subiectele discutate de lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, și vicepreședintele aceluiași partid, Mihai Popușoi, în cadrul întrevederilor pe care le-au avut la Comisia Europeană, dar și la NATO.

Cei doi au efectuat recent o vizită la Bruxelles, cu ocazia Adunării Politice a Partidului Popular European (PPE), și s-au întâlnit inclusiv cu Johannes Hahn, comisarul european pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocierile de Extindere, dar și cu Manfred Weber, președintele Grupului Popular European din Parlamentul Uniunii Europene.

„Aceștia ne-au asigurat de sprijinul partenerilor europeni în lupta noastră pentru apărarea proceselor democratice, a statului de drept, a libertății de exprimare în Republica Moldova”, se arată într-un comunicat de presă al PAS.

Printre întrevederile celor doi politicieni din R. Moldova la Bruxelles se numără cele cu Dr. Hanna Jahns, consilieră a Comisarului Hahn pentru Republica Moldova și Parteneriatul Estic, Katarina Mathernova, director general Adjunct al Departamentului Politica Europeană de Vecinătate şi Negocierile de Extindere, Luc Devigne, director pentru Rusia, Parteneriatul Estic, Asia Centrală și OSCE din cadrul Serviciului European de Acțiune Externă.

„Conducerea PAS a transmis interlocutorilor de la Parlamentul European un mesaj de îngrijorare privind noul sistem electoral mixt care, în forma sa actuală, va submina grav reprezentativitatea și legitimitatea viitorului Parlament al Republicii Moldova. Am găsit întelegere și susținere deplină în urma întrevederilor cu Markus Ferber, prim-vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Economice și Monetare, vicepreședinte al Fundației Hanns Seidel, Elmar Brok, membru al Comisiei Parlamentare pentru Afaceri Externe, Michal Boni, vicepreședinte al Comisiei Parlamentare de Asociere UE-Moldova, Siegfried Mureșan, membru al Comisiei Parlamentare de Asociere UE-Moldova.

Apărarea proceselor democratice, a statului de drept, a libertății de exprimare, precum și problematica transnistreană au făcut obiectul discuțiilor la sediul central al Alianței Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). În cadrul întrevederii cu Tanya Hartman, Departamentul Securitate și Afaceri Politice, și Despina Afentouli, Departamentul Diplomație Publică, s-a discutat despre necesitatea apărării valorilor euro-atlantice în Republica Moldova”, cităm din același comunicat.

În timpul acestei vizite, Maia Sandu a oferit o prezentare despre situația politică din Republica Moldova în ajunul alegerilor parlamentare, în cadrul unei mese rotunde găzduite de Centrul European de Politici (EPC) și moderate de Paul Ivan. În cadrul sesiunii de întrebări-răspunsuri, reprezentanții societății civile și corpului diplomatic din Bruxelles „au dovedit un interes sporit și o bună înțelegere a proceselor din Republica Moldova”.

Vizita liderilor PAS la Bruxelles a fost sprijinită de Fundația Hanns Seidel.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md