O familie, BLOCATĂ de două luni în aeroportul Suvarnabhumi
O familie din Zimbabwe este blocată de două luni în aeroportul „ Suvarnabhumi” din Bangkok. Aceasta numără patru adulți și patru copii. Africanii au vrut să părăsească Thailanda, în luna octombrie, încercând să ajungă în Spania prin Ucraina, dar compania aeriană nu a vrut să-i îmbarce, pentru că nu aveau viză pentru Spania, astfel că nu au mai apucat să iasă din țara asiatică.
Acum ei nu mai vor să se întoarcă în Zimbabwe, însă nici nu dețin vreo viză pentru a putea intra în altă țară. De asemenea, Thailanda le-a refuzat autorizația vizei de a rămâne în țară, după ce au depășit termenul sejurului lor.
Cazul lor a fost făcut public de un thailandez, iar acum povestea a devenit virală pe internet.
Această familie refuză categoric să se întoarcă în țara lor din cauza situației dificile de acolo şi așteaptă ajutor, cu toţii fiind decişi să rămână în aeroport. Între timp, ei primesc mâncare de la oamenii care trec sau lucrează în incinta aeroportului.
Sursa: stirinebune.gsp.ro
VIDEO // Moment emoționant în Parlament, cu ocazia Zilei Drapelului: „Străine pofte ne-au răpit/ Când via dulce, când ogorul,/ Dar nimeni nu a izbutit/ Din piept să smulgă Tricolorul”, au recitat copiii de la Geamăna
Posturile „TV-Găgăuzia” și „ATV”, sancționate de CA cu 100 000 de lei pentru răspândirea dezinformării, separatismului și discursului de ură: CSI, „cea mai mare piață” sau „republica găgăuză”
Ieftinire și nu prea. Cât vor plăti cetățenii R. Moldova pentru gazele naturale, după ce ANRE va aproba noile tarife propuse de „Moldovagaz”