Contract pe patru ani şi SALARIU FABULOS pentru înlocuitorul lui Arsene Wenger! Cine vine pe Emirates pentru a da startul unei noi ere
Arsenal se pregăteşte să-l înlocuiască pe Arsene Wenger după 21 de sezoane, iar omul chemat să ducă mai departe munca legendarului manager francez este Carlo Ancelotti (58 de ani).
La capătul primului sezon în care a eşuat în încercarea de a duce Arsenal în grupele Ligii, Wenger a scăpat la limită de o demitere istorică şi a tras speranţa că va repune lucrurile în ordine în stagiunea 2017/2018, dar calculele nu i-au ieşit. Eliminat de Nottingham Forest în 16-imile Cupei Angliei, foarte departe de primul loc în Premier League, francezul şi-a consumat, în sfârşit, creditul oferit de conducerea de pe Emirates, iar italienii de la Corriere dello Sport anunţă că şefii englezilor i-au găsit deja înlocuitorul, transmite prosport.ro.
Conform sursei citate, Carlo Ancelotti ar urma să semneze la finalul acestui sezon un contract valabil pe patru ani, cu un salariu de 10 milioane de euro în fiecare stagiune, conducerea "tunarilor" considerându-l pe fostul antrenor de la Bayern varianta perfectă pentru intrarea într-o nouă eră.
Fost antrenor, printre altele, la Juventus, AC Milan, Chelsea, PSG, Real Madrid şi Bayern, Ancelotti a câştigat de două ori Liga Campionilor, singurul trofeu care lipseşte din palmaresul lui Wenger, care se află pe banca lui Arsenal din sezonul 1997/1998.
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională