Un MINOR a încercat să EVADEZE de la pușcărie
Un minor deținut la Penitenciarul nr.10-Goian a încercat să evadeze în după-amiaza zilei de 1 ianuarie 2018, în timp ce participa la o activitate educativă împreună cu alți deținuți.
Potrivit Departamentului Instituții Penitenciare, copilul a încercat să forțeze ușa de rezervă a sectorului de detenție, părăsind încăperea unde participa la o serbare.
Tentativa de evadare a fost curmată de angajații penitenciarului care au anunțat organele procuraturii și Avocatul copilului.
DIP mai informează că, în prima zi a acestui an, au fost efectuate percheziţii în celulele deţinuţilor fiind depistate zece telefoane mobile, șase încărcătoare pentru acestea, șapte cartele SIM, aproximativ 270 de litri de băutură preparată în penitenciar şi 15 kg de drojdie uscată.
Copiii din ansamblul „Hecenii” vor dansa pe 9 mai, de Ziua Europei, pe scena din Piața Marii Adunări Naționale: Invitația lansată de premierul Dorin Recean
Tarifele la gazele naturale ar putea fi reduse: ANRE urmează să examineze solicitarea ,,Moldovagaz" privind micşorarea tarifelor
Obiceiuri sănătoase pentru a trăi mult. Cum îți pot crește durata de viață