04:13:47 26.04.2024
Stiri

Secretarul general al INTERPOL, la Chișinău: „R. Moldova trebuie felicitată pentru angajamentul său față de colaborarea internațională”

Social 18.12.2017 17:52 Vizualizări1498 Autor: Ziarul National


Secretarul general al INTERPOL, la Chișinău: „R. Moldova trebuie felicitată pentru angajamentul său față de colaborarea internațională”

„R. Moldova trebuie felicitată pentru angajamentul său față de colaborarea internațională în domeniul aplicării legii și pentru colaborarea cu omologii săi la nivel global prin intermediul rețelei INTERPOL, cu scopul comun de a face din lumea digitală un loc mai sigur”.

Declarația îi aparține secretarului general al INTERPOL, Jürgen Stock, care efectuează în aceste zile o vizită în Republica Moldova.

La Chișinău, Stock a avut întrevederi cu premierul Pavel Filip, cu spicherul Andrian Candu și va participa în această seară la recepția organizată de Ministerul Afacerilor Interne cu ocazia împlinirii a 27 de ani de la crearea Poliției Naționale.

„Discuțiile mele cu premierul Filip și cu alți înalți oficiali au subliniat viziunea noastră comună privind un răspuns unificat și global împotriva crimei organizate transnaționale și a terorismului. În acest scop, optimizarea utilizării rețelelor de încredere existente atât la nivel regional, cât și la nivel internațional este esențială”, a mai spus Stock, citat de site-ul oficial al INTERPOL-ului.

Secretarul general al INTERPOL a mai discutat cu Pavel Filip despre domeniile de cooperare, care au scopul de a spori capacitatea R. Moldova în ceea ce privește aplicarea legii pentru a identifica, investiga și aborda amenințările cu care se confruntă republica și regiunea. Oficialul a apreciat parteneriatul cu R. Moldova în cadrul proiectului Interflow care a permis documentarea amănunțită a traficanților de droguri moldoveni pe rutele de trafic balcanice.

Menționăm că instituțiile de drept din R. Moldova au fost conectate în anul 2004 la rețeaua globală securizată a INTERPOL-ului pentru schimbul datelor de poliție.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md