Procurorii care au instrumentat dosarele lui Filat, Chirtoacă și Lucinschi vor la șefia Procuraturii Anticorupție
Trei procurori, care au instrumentat dosare celebre ale unor politicieni, pretind la funcția de adjunct al procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție.
Potrivit unei hotărâri a Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), pentru acest post au candidat Adriana Bețișor, adjunct interimar al procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție, Dumitru Robu și Vladislav Bobrov, procurori în Procuratura Anticorupție.
Cea mai mare șansă să ocupe acest post îl are Adriana Bețișor. Aceasta a obținut 90,66 de puncte. În același timp, contracandidații săi, Dumitru Robu și Vladislav Bobrov, au obținut câte 87,66 și, respectiv, 79,6 puncte, scrie bizlaw.md.
Potrivit CSP, toți candidații au fost evaluați în mod extraordinar de către Colegiul de evaluare a performanțelor procurorilor, obținând calificativul „foarte bine”. De asemenea, în hotărâre se mai precizează că cei trei au o vechime în muncă mai mare de 5 ani și sunt apți din punct de vedere medical pentru a exercita funcția de procuror.
Dosarele acestora au fost transmise Colegiului pentru selecția și cariera procurorilor.
Adriana Bețișor a devenit cunoscută opiniei publice după ce a instrumentat dosarul fostului premier Vlad Filat. Tot de dosarele unor politicieni se ocupă și procurorii Dumitru Robu și Vladislav Bobrov. Dumitru Robu este acuzator de stat în dosarele intentate primarului suspendat al capitalei, Dorin Chirtoacă, iar Vladislav Bobrov instrumentează dosarul fostului deputat Chiril Lucinschi.
Încă un sportiv din R. Moldova a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Sansele republicii noastre de a obține cel puțion o MEDALIE la olimpiadă cresc
Tabloul „Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria” de Elena Bria, expus în premieră în R. Moldova: Opera va putea fi admirată la Muzeul Național de Istorie a Moldovei până pe 31 august
R. Moldova, cel mai mare exportator de prune în UE: Ce cantitate și la ce preț am vândut aceste fructe în anul trecut