20:00:28 26.04.2024
Stiri

O organizație unionistă din R. Moldova, AMENDATĂ cu două mii de euro pentru că a strâns semnături pentru Unirea cu România

Știri 22.11.2017 15:18 Vizualizări1974 Autor: Ziarul National


Asociația unionistă „UNIREA-ODIP” ar putea fi amendată de Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) cu o sumă cuprinsă între opt mii și 40 de mii de lei (aproximativ două mii de euro - n.r.) pentru că a strâns, în luna mai curent, semnături în favoarea Unirii R. Moldova cu România.

CNPDCP a fost sesizat de un cetățean, Alexandru Măgari, după campania din primăvară a unioniștilor de colectare a semnăturilor de la oamenii care susțin ideea Unirii Republicii Moldova cu România.

„Este un dosar care nu mă vizează pe mine ca persoană, ci vizează organizația, iar amenzile pentru organizații sunt de trei ori mai mari decât cele pentru persoanele fizice. Sancțiunea la care s-ar putea să fim supuși este de la 8 mii la 20 de mii de lei și poate ajunge la 40 de mii de lei”, a precizat Vlad Bilețchi, președintele „UNIREA - ODIP”, astăzi, într-o conferință de presă.

Bilețchi afirmă că nicăieri în legislație nu este specificată necesitatea de a notifica Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal atunci când colectezi date de contact în scopuri personale.

„Noi nu expediem nicăieri aceste date. Ele nu servesc la formarea unor baze de date. Am colectat aceste date și am cerut o modalitate de a lua legătura cu oamenii care susțin Unirea, ca să-i informăm despre acțiunile noastre. Ei benevol ne ofereau aceste date”, a declarat Vlad Bileţchi.

Liderul „UNIREA - ODIP” este de părere că norma în baza căreia ar putea fi amendată organizația pe care o conduce este abuzivă și deschide oportunități foarte mari de aplicare a sancțiunilor.

„Vor să nu mai putem colecta semnături pentru Unire. Mâine nu o să ne dea voie să ne întâlnim cu oamenii. Poimâine, prin diferite amenzi, o să ne oblige să scoatem cuvântul „Unire”, a conchis Bilețchi.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md