Premierul Filip a plecat la Bruxelles. Va rosti un DISCURS în numele R. Moldova
Prim-ministrul Pavel Filip întreprinde, în perioada 22 – 25 noiembrie 2017, o vizită de lucru la Bruxelles, Regatul Belgiei, unde va participa la cel de-al cincilea Summit al Parteneriatului Estic (PaE).
Potrivit Guvernului, sesiunea plenară a Parteneriatului Estic va avea loc vineri, 24 noiembrie, începând cu ora 10.00 (ora Chișinăului). În cadrul evenimentului, Premierul Pavel Filip va rosti un discurs în numele R. Moldova. Reuniunea va fi transmisă în direct pe pagina oficială a Consiliului European.
Totodată, prim-ministrul va avea întrevederi cu Donald Tusk, președintele Consiliului European, Federica Mogherini, înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Johannes Hahn, comisar european pentru Politică de Vecinătate și Negocieri de Extindere, Pierre Moscovici, comisar european pentru Afaceri Economice și Financiare.
De asemenea, şeful Executivului va vizita Cartierul General al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, unde va dialoga cu Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg. Conferința de presă comună a celor doi oficiali va fi transmisă în direct pe pagina oficială a organizației, www.nato.int.
În marja Summit-ului,premierul Filip va avea și o serie de întrevederi bilaterale cu șefi de stat și de guvern. De asemenea, Pavel Filip se va întâlni cu Diaspora stabilită în Belgia.
În amintirea tatălui meu, Petru Bogatu
Victor Chiriliă // Parteneriatul Strategic între R. Moldova și România pentru integrarea europeană a republicii noastre împlinește 10 ani
Nicolae Negru // „Eu, Filimon Boghiu…”