08:52:53 19.03.2024
Stiri

Recidivist PERICULOS, liber pe străzile Chișinăului: Atacuri în serie

Social 18.11.2017 12:20 Vizualizări1838 Autor: Ziarul National


Recidivist PERICULOS, liber pe străzile Chișinăului: Atacuri în serie

Un individ în vârstă de 28 de ani, originar din raionul Calaraşi, a fost încătuşat zilele trecute, în timp mergea pe stradă.

Oamenii legii îl suspectează pe acesta de comiterea în serie a atacurilor tâlhăreşti pe timp de noapte în ascensoarele caselor de locuit din sectoarele Râşcani şi Ciocana.

Tânărul fusese eliberat recent din puşcărie, unde şi-a ispăşit pedeapsa timp de 6 ani pentru infracţiuni similare.

Potrivit Poliției, bănuitul ar fi comis cel puţin cinci atacuri tâlhăreşti, în urma cărora au avut de pătimit femei cu vârstele cuprinse între 32 şi 43 de ani. Astfel, pe parcursul lunilor octombrie – noiembrie curent, acesta îşi urmărea victimele până în ascensor, unde le ameninţa cu un cuţit, deposedându-le de genţile personale, în care se aflau bani, telefoane mobile şi alte bunuri de preţ.

Imediat după atac, bănuitul lua tot geantă apoi o arunca pe acoperişul scării de la bloc.

Dacă va fi găsit vinovat pentru tâlhărie, insul riscă închisoare de la 8 ani până la 10 ani.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

15.03.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Raportul lui Dorin R...

11.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Cât de naivă e „șefa...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md