02:06:25 27.04.2024
Stiri

Contractele de PRIVATIZARE a unor obiective de stat vor fi REZILIATE. De ce este nemulțumit premierul Filip

Economie 15.11.2017 16:44 Vizualizări2209 Autor: Ziarul National
Contractele de PRIVATIZARE a unor obiective de stat vor fi REZILIATE. De ce este nemulțumit premierul Filip


Mai multe bunuri supuse privatizării în ultimii ani ar putea să revină în proprietatea statului. Premierul Pavel Filip a cerut astăzi Ministerului Economiei și Comerțului să identifice agenții economici care nu au făcut investiții și nu au deschis locuri de muncă, așa cum prevăd contractele semnate în procesul de privatizare.

„Avem experiențe bune și mai puțin bune în legătură cu bunurile supuse privatizării în ultima perioadă. Obiectivele noastre, atunci când unele bunuri au fost supuse privatizării, au fost crearea noilor locuri de muncă și, bineînțeles, investiții noi. Nu tot timpul s-a întâmplat așa”, a menționat Filip astăzi, în cadrul ședinței Guvernului.

Oficialul a adus câteva exemple când investitorii nu au respectat prevederile contractuale. „E vorba de privatizarea cinematografelor raionale. Acesta au ajuns într-o situație deplorabilă. Un alt exemplu e Parcul Industrial din Cimișlia. Conform contractului, în acest parc urmau să fie deschise 800 de locuri de muncă, dar până la ora actuală sunt doar două. Aceeași situație e și cu Parcul Industrial din Comrat, unde a fost deschis un singur loc de muncă”, a precizat Filip.

Premierul nu e mulțumit nici ade gentul economic care a privatizat Hotelul Național din centrul capitalei: „Acest loc trebuia să fie un obiectiv frumos. Cu toții cunoaștem problemele cu acest hotel. Mă refer la copiii care consumau droguri în acea clădire”.

În acest context, Filip a solicitat Ministerului Economiei și Comerțului să prezinte lista agenților economici care nu și-au onorat obligațiile contractuale odată cu privatizarea unor bunuri. „Celor care nu au făcut investiții și nu au deschis locuri de muncă să le fie reziliate contractele de privatizare”, a cerut premierul Filip.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md