04:26:01 27.04.2024
Stiri

VIDEO // DETALII despre OPERAȚIUNEA ANTIDROG de pe tot teritoriul R. Moldova: Patru grupări dezmembrate, 183 de percheziții, 95 de suspecți, 25 - reținuți și droguri de 15 milioane de lei

Social 09.11.2017 12:42 Vizualizări2353 Autor: Ziarul National
VIDEO // DETALII despre OPERAȚIUNEA ANTIDROG de pe tot teritoriul R. Moldova: Patru grupări dezmembrate, 183 de percheziții, 95 de suspecți, 25 - reținuți și droguri de 15 milioane de lei


Procurorii și polițiștii din R. Moldova anunță că au reușit să dezmembreze patru grupări criminale cu legături între ele, specializate în traficul de droguri, după ce au efectuat pe parcursul zilei de ieri 183 de percheziții în 27 de raioane, 73 dintre care în Chișinău, și au reținut 25 de persoane.

Corneliu Groza, șeful Direcției de Poliție a mun. Chișinău, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că în total este vorba de 95 de suspecți, inclusiv cinci studenți, cu vârste între 19 și 47 de ani, jumătate dintre care au mai fost condamnați anterior pentru infracțiuni legate de circulația drogurilor, jafuri, furturi, escrocherii etc. Printre cei reținuți se află și doi slujitori ai unui cult religios.

Totodată, au fost ridicate arme deținute ilegal, muniții, bani și droguri în valoare de peste 15 milioane de lei.

Una dintre grupări era specializată în aducerea ilegală a pastilelor „Extasy” din Olanda în R. Moldova și comercializarea acestora în cluburile de noapte din Chișinău. O pastilă ajungea să coste 450 de lei. O altă grupare, localizată în Vatra, suburbie a capitalei, era specializată în producerea drogurilor sintetice, inclusiv heroină etc.

Potrivit lui Ion Țurcanu, șeful Direcției Antidrog din cadrul Inspectoratului General al Poliției, grupările activau după scheme securizate, importând droguri din China prin Federația Rusă și Ucraina, iar o persoană care plasa droguri în anumite ascunzători câștiga într-o lună și 37 de mii de lei, fără a lua în calcul veniturile din vânzările substanțelor psihotrope.

Prin intermediul reţelelor online, potenţialul client solicita o doză, două sau trei doze de droguri, printr-un mesaj remis online într-o aplicaţie a grupului închis. Clientul era obligat să achite bani de la 350 de lei până la 2 000 de lei, prin intermediul terminalelor de plăţi electronice. Ulterior, el primea un mesaj în care era specificat locaţia drogurilor ascunse.

Poliția a depistat 97 de astfel de ascunzişuri pe teritoriul mun. Chişinău. Iar în urma percheziţiilor demarate

Cele 25 de persoane au fost arestate pe un termen de 30 de zile şi sunt cercetaţi penal pentru realizarea drogurilor în proporţii deosebit de mari. Învinuiţii riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 ani până la 15 ani.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md