13:33:15 26.04.2024
Stiri

Vlad Plahotniuc este CONVINS că R. Moldova va avea o guvernare PROEUROPEANĂ și după alegerile parlamentare din 2018

Politică 07.11.2017 19:55 Vizualizări1258 Autor: Ziarul National
Vlad Plahotniuc este CONVINS că R. Moldova va avea o guvernare PROEUROPEANĂ și după alegerile parlamentare din 2018 pdm.md


Chiar dacă ultimele sondaje arată că partidele proeuropene ar pierde la limită guvernarea în favoarea formațiunilor proruse, liderul Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, este convins că după alegerile parlamentare din 2018 R. Moldova va avea un Guvern pro-Vest.

Declarații în acest sens au fost făcute în de Vlad Plahotniuc astăzi, în cadrul unei întrevederi cu ministrul Afacerilor Externe din Letonia, Edgars Rinkevics, aflat într-o vizită oficială la Chișinău.

Potrivit unui comunicat de presă al PD, Vlad Plahotniuc i-a vorbit oficialului leton despre principalele reforme realizate în ultimii doi ani în R. Moldova, accentuând asupra importanței continuării acestora.

Plahotniuc a menționat faptul că direcția pe care o urmăm ține de rezultatele pe care guvernarea le are. „Dovadă este și faptul că astăzi, Fondul Monetar Internațional şi R. Moldova au ajuns la un nou acord în urma căruia țara noastră ar putea primi 22 de milioane de dolari”.

Liderul PD s-a arătat încrezător că R. Moldova va avea o guvernare proeuropeană și după viitoarele alegeri parlamentare.

La rândul său, Edgars Rinkevics a afirmat că Letonia rămâne o susținătoare a R. Moldova, a parcursului ei european și a reformelor din țara noastră. Ministrul leton a exprimat de asemenea disponibilitatea părții letone pentru cooperare și schimb de experiență în ceea ce privește combaterea propagandei externe ostile, se mai arată în comunicatul PD.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md