Un taximetrist din capitală s-a ÎMBĂTAT și a uitat unde a lăsat automobilul: A apelat la Poliție, dar este cercetat pentru că a spus MINCIUNI
Un tânăr de 33 de ani, originar din raionul Dubăsari, dar care lucra pentru o companie de taxi din capitală, a apelat la Poliție, declarând că i-a fost furată mașina, acesta uitând, de fapt, că automobilul fusese reținut mai devreme chiar de oamenii legii.
Cazul a avut loc în seara zilei de 22 octombrie curent, când taximetristul se afla în stare de ebrietate. Acesta a telefonat la Poliție, spunând că i-ar fi fost răpit automobilul de model „Datsun”, care ar fi fost parcat pe strada Maria Drăgan şi aparţine unei companii de taxi din capitală.
Ofiţerii au inițiat investigaţii și au descoperit cu totul altceva - în aceeşi zi, taximetristul împreună cu un prieten ar fi servit băuturi alcoolice în oraşul Orhei, după care s-ar fi deplasat spre municipiul Chişinău, la volan aflându-se amicul său. În timpul deplasării, aceştia au fost stopaţi de către agenţii de patrulare, iar automobilul a fost reţinut la parcarea cu plată, întrucât şoferul s-ar fi aflat în stare de ebrietate la volan.
Taximetristul însă nu ținea minte nimic, deoarece abia de se putea ține pe picioare.
Acum, tânărul este cercetat penal pentru declarații mincinoase şi riscă o amendă de până la 13 000 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la doi ani, în toate cazurile cu sau fără privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 2 ani.
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională
VIDEO // O femeie de la Cahul, reținută după ce a comandat asasinarea fostului soț: A cumpărat substanța cu care urma să fie otrăvit bărbatul și i-a promis 20 000 de euro unui killer, care s-a dovedit a fi un agent sub acoperire
VIDEO // Moment emoționant în Parlament, cu ocazia Zilei Drapelului: „Străine pofte ne-au răpit/ Când via dulce, când ogorul,/ Dar nimeni nu a izbutit/ Din piept să smulgă Tricolorul”, au recitat copiii de la Geamăna