02:41:12 27.04.2024
Stiri

Întrebarea lui Voronin în Parlament: „S-a terminat suspendarea lui Dodon? Mai activează în funcția de președinte?”

Politică 02.11.2017 11:55 Vizualizări5252 Autor: Ziarul National
Întrebarea lui Voronin în Parlament: „S-a terminat suspendarea lui Dodon? Mai activează în funcția de președinte?”


Liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, a ținut să pună astăzi o întrebare în cadrul ședinței Parlamentului, chiar dacă subiectul dezbătut de deputați era, în acel moment, la cu totul altă temă.

„La întâlnirile cu alegătorii, oamenii ne întreabă dacă s-a terminat suspendarea lui Dodon. El mai este în funcție?”, a întrebat Voronin.

Inițial, președintele Parlamentului, Andrian Candu, l-a ignorat pe fostul șef de stat, dar ulterior a revenit cu un răspuns.

„Citiți hotărârea Curții Constituționale. Vă mulțumesc pentru înțelegere”, i-a răspuns Candu.

Menționăm că președintele Igor Dodon a fost suspendat, săptămâna trecută, pentru câteva minute, atât cât a durat semnarea, de către spicher, a decretului de numire în funcție a ministrului Apărării, Eugen Sturza, și primirea jurământului acestuia. Curtea Constituțională a stabilit că Dodon a încălcat Constituția, atunci când a refuzat să semneze decretul la solicitarea repetată a Guvernului.

Vladimir Voronin a declarat, în cadrul unei emisiuni, că Dodon ar fi trebuit să-și dea imediat demisia, pentru că ar fi fost umilit prin această decizie a Înaltei Curți.

„Unica decizie pe care trebuia să o ia acest președinte neconstituțional, atunci când l-au înjosit așa de tare, era să-și de demisia. Mai jos să-l înjosești, să-l dai cu mutra de parchet sau podea, nu se putea. El a trebuit să-și dea demisia din funcția de președinte, dacă se stimează. Dar el se stimează, se iubește pe sine. 50,1% din populație respectă instituția prezidențială și trebuia să-și dea demisia. El poate nu câștiga nimic cu această demisie, dar își păstra numele. Cei care l-au votat au fost scuipați. Când se hotăra această problemă de importanță majoră pentru instituția prezidențială și pentru el personal, dânsul era la vânătoare în Belarus”, a declarat Voronin în cadrul emisiunii „Important”, de la TVC 21.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md